Parlamentul European: COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători

0
594

Parlamentul European (PE) a acceptat joi poziţia Comisiei Europene conform căreia COVID-19 reprezintă doar un risc mediu pentru lucrători, ceea ce le va permite angajatorilor să aplice la locul de muncă măsuri de securitate mai puţin stringente şi mai puţin costisitoare faţă de situaţia în care ar fi fost o ameninţare de nivel ridicat. Potrivit Reuters, europarlamentarii şi-au retras obiecţiile după ce au primit din partea executivului comunitar garanţii cu privire la siguranţa sanitară la locul de muncă, potrivit agerpres.ro.

Comisia Europeană a clasificat noul coronavirus în grupa a treia de risc pentru angajaţi, pe o scară de unu până la patru, ceea ce a atras proteste din partea unor europarlamentari socialişti şi ecologişti, care au ameninţat că vor încerca să formeze în Parlamentul European o majoritate care să respingă această hotărâre mai puţin avantajoasă pentru salariaţi în raport cu angajatorii. Această clasificare are efecte asupra costurilor pe care angajatorii trebuie să le suporte. De asemenea, deşi angajatorii sunt obligaţi să ia măsuri de asigurare a securităţii sanitare, pentru o boală inclusă în clasa a treia ei sunt mai puţin expuşi riscului de a se confrunta cu procese penale declanşate de angajaţii care consideră că s-au îmbolnăvit la locul de muncă. Conform unei directive europene pe care s-a bazat în decizia sa Comisia Europeană, un agent biologic din grupa a treia de risc, cum a fost acum clasificat noul coronavirus de către aceasta, poate provoca boli grave şi poate reprezenta un pericol semnificativ pentru angajaţi, dar în general pentru acesta există profilaxie şi un tratament eficace disponibil. În schimb, un agent biologic din grupa a patra presupune ”un risc ridicat de răspândire în comunitate” şi pentru acesta nu există profilaxie sau un tratament eficace disponibil.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.