„Parohia Ortodoxă Română din Nădlac. Repere de spiritualitate în cuvinte şi imagini” este titlul volumului, apărut la Editura Tiparnița din Arad, sub semnătura Gabrielei Adina Marco, lucrare  ce îmbină în paginile sale elemente sinteză ale cercetării istorice, ce reliefeză istoria mântuirii lui Dumnezeu cu poporul Său. Din paginile căr­ții se înțelege faptul că tânăra istorică iubește persoanele. Le iubește pe fiecare. Respectă drumul tuturor, oricum ar fi el, liniar sau chinuit, pentru că fiecare are istoria sa de relatat. Fiecare iubire care apare într-o comunitate este o putere de transformare care tânjește la fericire.
Firul cărții ne încredințează o lumină care strălucește în paginile ei, acea lumină este bogăția cea mai mare încredințată vieții pentru a merge înainte, șirului de preoți și credincioși care de veacuri au ținut pe meleagurile Nădlacului lumina nestinsă a candelei credinței. Toți aceștea sunt oameni care au cultivat speranțe, ei sunt și cei care au învins greutățile istoriei și au adus condiții mai bune de viață creștină în Nădlac. Cartea „Parohia Ortodoxă Română din Nădlac. Repere de spiritualitate în cuvinte şi imagini” ne ajută să ne gândim la acești oameni și să înțelegem că Parohiile sunt centre spirituale, în cadrul socie­tăţii, în care se înfăptuiesc pedagogia creștină, viaţa şi activitatea Bisericii. Au ca și centru persoana umană, pe care o slujesc în nevoile ei cele mai profunde şi esenţiale.
Arhim. Teofan Mada

Recomandările redacției