Reprezentanţii Primăriei Arad au anunţat că municipialitatea va extinde numărul parteneriatelor cu un important oraş european  şi anume Praga. Aceştia spun că parteneriatul între municipiu nostru şi sectorul 5, cel mai mare din Praga (Cehia), va fi iniţiat în cadrul acţiunii «Europa pentru cetăţeni», lansată de comunitatea europeană, în perioada 2014-2020. Prin intermediul acestei înfrăţiri se pot accesa fonduri europene, astfel încât autorităţile locale din cele două ţări urmează să identifice domenii de interes comun pentru viitoare colaborări”. În acest sens, primul pas pentru o viitoare colaborare îl constituie invitaţia lansată de edilul Aradului primarului din Praga 5. „Apreciem intenţia de a implementa în comun unele proiecte finanţate de Comisia Europeană cu atât mai mult cu cât Aradul candidează pentru titlul de Capitală Culturală în anul 2021”, a declarat primarul Aradului.
(C.U.)

Recomandările redacției