oi, 17 octombrie, a fost semnat primul contract de parteneriat

pentru formarea profesională a elevilor prin învăţământul dual din judeţul Arad. Astfel, Primăria Arad, Colegiul Economic şi 12 operatorii economici din municipiu au devenit parteneri şi vor contribui astfel la formarea competențelor necesare pentru dezvoltarea profesională a mai mulţi de tineri, astfel încât tranziția acestora de la școală la un loc de muncă să fie mult mai uşoară. Timp de trei ani de zile, 58 de elevi ai Colegiului Economic vor urma un stagiu de pregătire teoretică şi practică şi vor beneficia de o bursă în cuantum de 200 de lei, garantată de stat, la care se adaugă o altă bursă oferită de agentul economic, de minim 200 de lei.

În cadrul acestui contract fiecare partener are atribuțiile bine stabilite: unitatea de învățământ va asigura alcătuirea curriculumului, se va îngriji de încheierea contractelor de practică și va permite utilizarea în acest program a spațiilor cu dotările de care dispune; – operatorii economici implicați vor oferi specialiști formatori, vor organiza stagiile de practică şi vor acorda susținere financiară elevilor (minim 200 lei, cât este cuantumul garantat de stat); Primăria Arad va asigura o masă caldă pentru elevii înscrişi la această formă de învăţământ.

În plus, administraţia locală contribuie şi prin investiiţiile care sunt în desfăşurare la Colegiul Economic, astfel încât elevii să beneficieze de condiţii de pregătire la standarde europene.

În acest moment elevii urmează pregătirea teoretică, iar stagiul practic îl vor începe în luna noiembrie.

Recomandările redacției