pnrPartidul Noua Republică a comunicat că titlul kilometric al moţiunii simple depusă de PNL şi dezbătută în Senat exprimă adevărul despre sistemul de sănătate din România, despre şubrezenia acestuia şi despre cauzele, oamenii, partidele şi interesele care l-au adus în această stare. „Titlul moţiunii este «SOS: sănătatea în România lui Ponta respiră artificial! Românii mor cu zile!». Adevărat, situaţia sistemului este jalnică; în continuare nu sunt fonduri pentru dotări, salariile mici îi îndeamnă pe medici să plece în străinătate etc. Totuşi, nu se poate să nu se remarce faptul că acum cei care arată cu degetul sunt tocmai foştii pedelişti care au închis spitale, care au furat pe rupte prin achiziţii la preţuri ulu­itoare de la firmele de casă ale PDL sau chiar, mascat, de la propriile firme. Ei pun acum vina pe Ponta şi guvernul pe care îl conduce, şi în mare parte au dreptate, dar uită că în România lui Bă­sescu, Udrea, Boc şi PDL era jale mare de tot. Sigur, me­dicii continuă să plece în stră­inătate, dar însuşi fostul pre­- ­şedinte Traian Băsescu i-a îndemnat direct să plece din ţară!”, se arată în comunicatul PNR.
PNR se arată la fel de vehement şi de virulent şi în privinţa moţiunii liberale „căzută” la Senat, şi în chestiunea sistemului informatic jalnic din sistemul de sănătate, şi în direcţia politicienilor pe care sănătatea îi lasă reci. „Era clar încă din start că moţiunea va pica la vot, precum a picat în cursul dimi­neţii (marţi, n.r.), sistemul cu cardurile de sănătate, de i-a dus pe medici în pragul disperării. Când e vorba de să­nătate, pică tot. PNL a depus moţiunea cerând demisia ministrului Bănicioiu doar ca să arate că are activitate, în perspectiva moţiunii de cenzură. Va pica şi aceea dacă nu se întâmplă ceva neaşteptat cu concursul DNA, SRI, ÎCCJ, în privinţa domiciliului lui Ponta. Foştii pedelişti spun că în România se moare cu zile, dar la fel, ba chiar mai rău, se întâmpla şi pe timpul când au fost la putere. Nici unii, nici ceilalţi, nu au făcut nimic pentru sănătatea ro­mânilor, pentru că nu le-a păsat. Românii s-au săturat şi de cei de acum, şi de cei de atunci, şi îşi doresc oameni politici cărora să le pese de România şi de români. Noua Republică nu doreşte continuarea rotirii la putere a celor care timp de 25 de ani au săpat la temelia ţării. Tocmai de aceea nu are şi nu va avea în rândurile sale oameni care au avut de-a face cu vechile structuri perpetuate după revoluţie”, se arată în finalul comunicatului PNR.

Recomandările redacției