pasapoarte

Serviciile Publice Comunitare Județene pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, respectiv Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, care funcționau în centrul comercial Galleria Mall, vor fi mutate într-o altă locație.

Prefectura Arad a informat, joi, că cele două servicii își vor desfășura activitatea, începând de luni, 6 iulie, în sediul de pe strada Mărășești, nr. 12-20 (clădirea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad), cu intrare din strada Vicențiu Babeș.

„Începând de luni, 6 iulie, toate operațiunile de ridicare sau depunere acte se vor face de la sediul din strada Mărășești“, a informat Prefectura.

 

Recomandările redacției