După trei succese, Cermeiul a trebuit să se recunoască învinsă pe arena „Chimia”, din Craiova, acolo unde iși dispută meciurile de acasă ACSO Filiași. Oltenii au fost mai pragmatici, au transformat în goluri ocaziile clare create, în timp ce divizionara a treia din județul nostru nu a fost precisă la finalizare.
Insuccesul îi îndepărtează pe cermeiani de podium, acolo unde – însă – aspiră Filiașul, aflată la al patrulea succes consecutiv în campionat. Radu Anca a fost extrem de afectat după eșecul echipei sale, așa că în fața presei locale s-a prezentat Ovidiu Pașcalău, cel care se ocupă cu pregătirea portarului Roberto Bodea, dar e pregătit oricând să intre și el între buturi. „Am ratat o ocazie foarte mare în prima repriză, în timp ce gazdele au reușit să puncteze la una dintre cele două situații avute. Apoi, după cum s-au desfășurat ostilitățile în partea secundă, consider că am fi meritat cel puțin un egal, dar nu l-am reușit. Am ratat din nou din toate pozițiile și echipa gazdă ne-a pedepsit din nou, pe final”, a fost scurta analiză a partidei a fostului goal-keeper al lui ACU, Ineu sau Pîncota. Chiar dacă nu a dat vina pentru eșecul de vineri pe „fluierașii” partidei, Pașcalău a ținut să precizeze următoarele: „Am avut parte și de un arbitraj puțin șmecheresc, am jucat și noi fotbal la viața noastră și știm cum e. Gazdelor li s-au acordat unele faze fixe, iar nouă ni s-au refuzat, chiar dacă erau asemănătoare. Însă, nu ne legăm de arbitraj, nu din această cauză am pierdut noi acest meci”.

Recomandările redacției