Un nou traseu turistic poate fi parcurs de pasionații de drumeții. Este vorba de traseu turistic care urcă spre ruinele Cetății Dezna, de curând amenajat de Salvamont-Salvaspeo Arad. Acțiunea a fost desfășurată prin proiectul „Salvamont România – 100 de ani România. Sărbătorim Împreună”.
Traseul, marcat cu triunghi roșu, urcă până la cetate pe o zonă deosebit de spectaculoasă, cu stânci și puncte de belvedere. Odată cu amenajarea acestuia au mai fost refăcute și semnele de marcaj de la traseul turistic, marcat cu bandă galbenă, care urcă spre cetate. Accesul spre Cetatea Dezna poate fi realizat pe două trasee turistice cu grade de dificultate diferite. „Ne implicăm în accesibilizarea traseelor turistice de care judeţul nostru dispune pentru că ne dorim ca arădenii să iasă în natură şi să descopere locuri deosebite. În acest sens, contribuim la promovarea judeţului, a potenţialului turistic. Vom continua lucrările de amenajare și de întreținere a traseelor turistice din Munții Zărandului, Codru-Moma și zona Muntele Găina, astfel încât turiștii să aibă parte de drumeții cât mai plăcute în condiții de siguranță”, a spus Claudia Boghicevici, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Arad.
Au fost refăcute marcajele
Turiștii se vor putea orienta bine întrucât au fost instalate indicatoare direcționale, au fost refăcute semnele de marcaj, iar la intrarea în traseu și în apropierea cetății au fost instalate două panouri informative cu harta zonei și istoricul cetății. Traseul turistic Dezna – Ruinele Cetății Dezna (marcaj triunghi roșu), cu o lungime de circa 0,6 km, pornește din localitate Dezna, din DJ762 spre Moneasa, imediat după traversarea podului rutier peste Valea Moneasa, unde este amenajat loc de popas cu parcare și este instalat un panou informativ cu harta zonei și un scurt istoric al Cetății Dezna.
Din acest punct se urcă pe un drum de exploatare forestieră prin pădure, în paralel cu traseul turistic Dezna – Ruinele Cetății Dezna (marcaj bandă galbenă). După aproximativ 0,2 kilometri traseul urmează la stânga o potecă cu înclinație accentuată spre Cetatea Dezna. Traseul cuprinde câteva pasaje stâncoase care, pentru asigurarea siguranței turiștilor, au fost amenajate cu lan­țuri.
Ruta pentru cei
experimentați
Ruta de traseu trece pe lângă mai multe puncte de belvedere spre văile și localitățile din jur, apoi ajunge la ruinele Cetății Dezna unde, în apropierea panoului informativ cu istoricul cetății, va intersecta din nou traseul turistic Dezna – Ruinele Cetății Dezna – marcaj bandă galbenă.
Din acest punct traseul se va putea parcurge merge în sens invers spre Dezna sau pe celălalt traseu intersectat, sub forma unui circuit. Reprezentanții Salvamont Salvaspeo atrag atenția că traseul marcat cu cruce roșie are grad de dificultate destul de ridicat, necesită o condiţie fizică bună și echipament de drumeţie – bocanci sau ghete cu talpă aderentă. Echipele salvamont, singurele structuri abilitate legal, pregătite şi dotate să intervină pentru salvarea persoanelor accidentate în zona montană, pot fi alertate prin sistemul unic de urgenţă 112, iar absolut orice informaţii despre zona montană se pot obţine prin intermediul Dispece­ratului Naţional Salvamont (0725826668) sau de pe aplicaţia Salvamont pentru telefoanele mobile.

Recomandările redacției