Pastorală la Învierea Domnului 2014: Ospăţul Împărăţiei cerurilor

0
386

pstimoteiAstăzi e o zi mare de prăznuire, nu a unui praznic doar, ci a Praznicelor, cum zicem după cântarea bisericească. În legătură cu alte sărbători are și o pregătire deosebită. Toată perioada Triodului, una din cele trei ale anului bisericesc, cu o durată de zece săptămâni, cuprinzând și Sfântul și Marele Post, și care s-a încheiat în ajunul Paștilor, a fost una de nevoință pentru dobândirea bucuriei de acum. Mai mult încă, am simțit mereu măreția sărbătorii așteptate să o ajungem. Participarea la atmosfera cuprinzătoare a slujbelor sfinte se încununează cu aceea a comuniunii întregii obști ortodoxe, așa cum din vremea apostolică se făcea prin mesele iubirii sau agape  spre pecetluirea virtuților câștigate pentru apropierea de Dumnezeu și întreaga creație care prin harul Său pururea se înnoiește. În această realitate sărbătorim mereu Învierea și fiecare duminică este un prilej de împărtășire din cele arătate. Mesele creștine urmăreau și oglindeau realizarea concretă a comuniunii sfinte împlinite cu precădere prin Sfânta Liturghie, cu săvârșirea Sfintei Euharistii, adică de mulțumire, pentru împreuna mărturisire a darului sfânt mântuitor pentru toți cei care se împărtășeau. În lumea veche, mesele sub toate formele, adică cele obișnuite de amiază și seara, apoi la boteze, nunți și înmormântări sau comemorări, aniversări, petreceri cu diferite prilejuri, strângeau pe cei apropiați din familii sau obștii spre a împărtăși tristețea sau bucuria și, totodată, a adopta cele de cuviință pentru viața de toate zilele, spre folosul tuturor. Praznicele erau însoțite de astfel de ospețe, numire legată de oaspeți, care la rândul lor, aduceau după bunăvoință partea ce se cuvenea, pusă în comun spre împlinirea unei tradiții de omenie. Mai mult ca la alte praznice, acum la încheierea postului și ca început al rodirii pământului, se binecuvântau prinoasele de carne, brânză, ouă, poame și altele după slujba Învierii, toate simbolizând ospățul ce întrece semnificația materială, arătând pe cea spirituală. În vechime, la diferite comunități omenești mesele primeau și un caracter sacrificial, jertfele de animale sau din lumea vegetală înlocuind pe cele umane și care reprezentau răscumpărarea vieții însăși din stricăciune pentru nemurire. Consumarea integrală sau parțială a jertfei nutrea convingerea dobândirii însușirilor acesteia, spre câștigarea unor virtuți care să asigure desăvârșirea.  Aspectul spiritual având întâietatea, s-a impus mereu. Din istoria biblică, jertfa mielului pascal este grăitoare pentru ce a însemnat eliberarea poporului din robia vrăjmașului văzut și nevăzut.  Adevărata răsplătire a virtuții își are icoana în șederea „la masă cu Avraam, cu Isaac și cu Iacob în împărăția cerurilor.”  Este și aceea a ospățului ceresc.

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

Privind acum prin prisma celor arătate viața Domnului nostru Iisus Hristos, înțelegem că pentru a apropia de lucrarea mântuitoare cât mai mulți sinceri năzuitori, Însuși a luat parte la mese în casele fariseilor și vameșilor și, desigur, a multor altora, de fiecare dată făcând ca în locul hranei materiale să fie preferată cea spirituală, după dreptarul cumpătării. A adus în pilde rostul ospețelor ca prefigurare a ospățului Împărăției. Așa se tâlcuiește și  parabola nunții fiului de împărat, a omului care a făcut cină,  cu învățătura desprinsă din următorul text evanghelic: „Când faci un ospăț, cheamă pe săraci, pe neputincioși, pe șchiopi, pe orbi. Și fericit vei fi că nu pot să-ți răsplătească. Căci ți se va răsplăti la învierea drepților. Și auzind acestea, unul dintre cei ce ședeau la masă I-a zis: Fericit este cel ce va prânzi în Împărăția lui Dumnezeu” . Mântuitorul Însuși a lăsat testamentul întregii Sale misiuni la Cina cea de Taină, instituind Taina Jertfei pentru lume, luând pâinea și vinul, zicând: „Acesta este Trupul Meu care se dă pentru voi; … și acest pahar este Legea cea nouă întru Sângele Meu, care se varsă pentru voi…” . Odată cu slăvita Sa înviere, ca dovadă că Iisus Hristos, „ieri și azi și în veci este același” – după cuvântul apostolului, a luat masa înconjurat de ucenicii îngrijorați, în foișorul Cinei dinaintea jertfirii, apoi în cămara de la Emaus și pe țărmul Mării Tiberiadei,  făcându-se  cunoscut la frângerea pâinii. Așa vor face de-a lungul secolelor și în același fel toți cei ce trăiesc realitatea prin harul Sfântului Duh, în „Biserica Dumnezeului celui viu, stâlp și temelie a adevărului” . Nu se înregistrează doar un memorial simbolic, ci realitatea vie a Bisericii, de la începutul ei până în veacul ce va să fie, cum mărturisim în Crezul Ortodoxiei. Dacă Domnul este prezent precum s-a făgăduit și acolo unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Său, cu atât mai mult e unde toți sunt în jurul mesei Sfintei Euharistii, adică a mulțumirii pentru „slava cea mare”, cum cântă slujba de la Răsăritul Soarelui Celui de Sus și Neapus. Psalmistul întregește cadrul prin stihurile: „Fiii tăi, ca niște vlăstare tinere de măslin, împrejurul mesei tale. Iată, așa se va binecuvânta omul cel ce se teme de Domnul… Gustați și vedeți că e bun Domnul; fericit bărbatul care nădăjduiește în El”. Imnul ales al slujbei din Paresimi lămurește cele arătate astfel: „Din ospățul Stăpânului și din masa cea nemuritoare, veniți credincioșilor la loc înalt, cu gânduri înalte să ne îndulcim, pe Cuvântul Cel preaînalt din cuvântul Lui cunoscându-L, pe care Îl slăvim”; sau altul: „Zis-a ucenicilor Cuvântul, în taină învățându-i: mergeți în loc înalt, unde gândul se întărește, de gătiți Paștile prin cuvântul adevărului cel fără de aluat și întărirea harului să o măriți”. De adaos, ca lămurire la toate cele arătate și imnul slujbei de praznic: „Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră stearpă făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim” . În contextul de referință, unul dintre Sfinții Bisericii întreabă, dând și răspunsul: „Și ce este ospățul? Împărăția cerurilor pe care a pregătit-o celor invitați, potrivit hotărârii Lui de la întemeierea lumii”. Același precizează: „Și mâncând atotneprihănitul Lui trup, adică dumnezeieștile Taine, ne facem cu adevărat în chip deplin contrupești și înrudiți cu El, cum spune și dumnezeiescul Pavel: Suntem os din oasele Lui și carne din carnea Lui; sau iarăși: Din plinătatea dumnezeirii Lui toți am luat și har peste har. Ajunși astfel ne facem asemenea după har iubitorului de oameni Dumnezeu și Stăpânului nostru, restabiliți și reînnoiți cu sufletul; și suntem făcuți nestricăcioși și ca înviați din morți. Căci văzându-L pe Cel ce a binevoit să se facă asemenea nouă și fiind văzuți de El, ne-am învrednicit să ne facem asemenea Lui așa cum se întâmplă cu cineva care vede de departe fața prietenului și vorbește cu el și i se adresează și aude glasul lui” . În tâlcuirea celor spuse, Părintele Dumitru Stăniloae afirmă: „Privind mereu la Hristos și Hristos privind mereu la el și aflându-se într-o convorbire continuă, omul devine tot mai asemenea lui Hristos, căci imită chipul Lui, își însușește modul Lui de a fi și de a gândi. Iar prin aceasta i se transmite omului puterea spirituală însăși a lui Hristos” . Pentru această împlinire este de trebuință neîncetată strădanie în despovarea de patimi, păcate sau greșeli și alte rele asemenea lor. Cercetarea amănunțittă a cugetului cu voință hotărâtă de îndreptare și pășire pe calea binelui e potrivită a se face sub purtarea de grijă a preotului duhovnic, după rânduiala Bisericii prin Taina Spovedaniei sau Mărturisirii. Fără harul lui Dumnezeu, încredințarea despre iertarea dorită nu e cu putință, oricâtă îmbunătățire sufletească ar fi dobândit cineva. Dezlegarea păcatelor și curăția sufletească prin Mărturisire deschide ușa spre Sfânta Împărtășanie sau Ospățul Stăpânului.

Dreptmăritori creştini şi creştine,

De sărbătoarea Sfintelor Paști credincioșii găsesc și prilejul arătării grijii față de Sfintele Taine la care s-a făcut trimitere. Or, se știe că fiecare duminică  reamintind Ziua Învierii, recomandă ca aceeași grijă să fie dovedită mereu. Anul în curs, ca Omagial Euharistic (Spovedanie şi Împărtăşanie) în Patriarhia Română, dă putința stăruirii în aceasta. În plus și ca an comemorativ al Sfinților Brâncoveni, amintind jertfa lor, îmbie  gândul că exemplul pe care aceasta îl dă este luat din cea de pe Golgota, spre a avea răsplata biruința în Hristos Cel Înviat. Ea se înscrie în istoria Bisericii ca o contribuție semnificativă a Ortodoxiei românești atât la unitatea creștinilor, cât și a lumii. În continuarea gândului, de subliniat că, la începutul Postului, anume între 6 – 9 martie, acest an, la Patriarhia Ecumenică din Fanar, s-a ținut Sinaxa Întâistătătorilor Bisericii Ortodoxe, la care a participat și delegația română, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, scopul urmărit fiind pregătirea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe. Locul desfășurării este cel al vechiului Constantinopol, unde acum trei sute de ani s-a întâmplat și martiriul Sfântului Voievod Constantin cu fiii săi, Constantin, Ștefan, Radu și Matei  și sfetnicul Ianache. Spre cinstea lor au dat exemplu de jertfelnicie pentru Biserică şi Patrie. În toate sfintele locaşuri, Sfânta masă sau prestolul  reprezintă altarul pe care se aduce mereu jertfa Crucii, odinioară sângeroasă, iar acum nesângeroasă, pentru toate căderile omenești spre ridicarea și moștenirea Împărăției cerești. Împrejurul ei, ca la o slujire îngerească, sfințiții slujitori primesc Sfânta Împărtășanie, dându-o apoi şi credincioșilor înaintea ușilor centrale ale iconostasului, ce închipuiesc pe cele ale cerului. Acum toată suflarea ia aminte la îndemnul dumnezeieștii Liturghii: „Cu frică de Dumnezeu, cu credință și cu dragoste să vă apropiați” şi ca o adeverire a participării la realitatea Tainei  la chinonicul: „Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați, Aliluia,” neuitându-se nici versul psalmistului „Mărturisiți-vă Dumnezeului ceresc; că în veac este mila Lui” . Cuvântul de învăţătură tradiţional al Sfântului Ioan Gură de Aur pentru praznicul de azi îndeamnă: „Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat împărăţia cea de obşte…” Așa se dobândește chezășia, că veacul de acum se deschide spre veșnicie, credincioșii cu adâncă smerenie rostind rugăciunea: „O, Paștile cele mari și preasfințite Hristoase! O, Înțelepciunea și Cuvântul și Puterea lui Dumnezeu. Dă-ne nouă să ne împărtășim cu Tine, mai adevărat, în ziua cea neînserată a Împărăției Tale”. Dorind unii altora tot binele de slăvite sărbători, toți fiii duhovnicești se înfăţişează la ospățul Împărăției Cerești în haina sufletului luminată de lumina Celui ce cu adevărat a înviat și Căruia se cuvine mărirea cu Tatăl și Sfântul Duh în veci. Amin.

 † TIMOTEI

A R H I E P I S C O P AL  ARADULUI

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.