Moştenirea Împărăţiei Cereşti

Pastorală la Nașterea Domnului –  2014

Timotei, Arhiepiscop al Aradului

 

 

Iubitului cler, cinului monahal şi dreptcredincioşilor creştini, binecuvântare, bucurie şi pace de la DumnezeuTatăl şi de la Domnul nostru Iisus Hristos

 

Cinstiţi credincioşi şi credincioase,

 

Zilele sărbătorești în care ne aflăm, trăim o realitate în de obște socotită ca moștenire sfântă,fiind cea mai bogată în mănunchiul altor praznice creștine, evidențiind faptul că fiecare ființă venită pe lume poartă o zestre străveche pe care are datoriasă o înmulțească pentru a o lăsa cu prisosință urmașilor. Și aceasta nu este doar pământească, lăsând să se întrevadă limpede partea sufletească. De fapt înțelegem prin moștenire dobândirea de bunuri materiale, morale sau spirituale de la înaintași, cele din urmă totuși având întâietate. Se conchide că ceea ce cu prinde termenul a constituit în cursul vremii obiect de cercetare și de finire atât în domeniul laic, cât și în cel religios. Obișnuit în sensul ultim se referă la tradiții, datini, obiceiuri sau alte lăsăminte cultivate după preferința comună sau atașamentul față de trecut. Cu privire la sfera înțelegerii bisericești se poate spune că este mult cuprinzătoare, dar în miez privește lucrarea mântuirii. Sunt edificatoare citirile sfinte ale însăși zilei praznicului, apostolul referindu-se la adopțiunea sau în fierea oamenilor de către Dumnezeu, prin înnomenirea sau întruparea Fiului său, pentru ca acesta făcându-se asemenea lor să-iapropie cu iubire până la jertfă; iar Evanghelia, dând ca pilde de conștiința apartenenței la altă realitate pemagii scrutători ai destinului lumii și soli de seamă ai pământenilor ce aduc pruncului nounăscut daruri purtătoare de simboluri spirituale. Mesia nu se arată ca un stăpânitor pământesc, ci drept împlinitorul idealurilor nobile de totdeaunași de pretutindeni ale omenirii. Istoria biblică, confirmată într-un felși de conștiința popoarelor, concretizată în moșteniri din vremii memoriale, arată că dintr-un început, omul a fost înzestrat bogat de către creatorul său spre a se desăvârși. În locul împlinirii misiunii în libertate deplină de alegere, a sărăcit în a voi binele, devenind rob al răutății. O întoarcere era cerută, dar pe altă cale, ca și aceea urmată de ceia mintițiși care începe cu însuși cel ce zice despre Sine”Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl meu decât prin mine. Dacă m-aţi fi cunoscut pe mine, şi pe Tatăl meu l-aţi fi cunoscut; dar de acum Îl cunoaşteţi pe el şi l-aţi şi văzut”. Adevărata cale a vieții, desigur că va ocoli totdeauna calea pierzării, care nu este de la cel ce ține toate. Succesiunea în fapt a moștenirii cerești,odată cu nașterea, trebuie să asigure veșnicia oferită inițial, iar aceasta printr-o renaștere sau naștere din nou, prin harul lui Dumnezeu în Tainele Bisericii. Mântuitorul Însuși lămurește: ”De nu se va naște cineva de sus, nu va putea să vadă împărăția lui Dumnezeu… De nu se va naște cineva din apă și din Duh, nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este; şi ce este născut din Duh, duh este.” Biserica prin imnografia ei tâlcuiește înțelesul astfel: ”Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută, prin tine, născătoare de Dumnezeu, celor de pe pământ s-a arătat, Dumnezeu întrupându-se întru unire neamestecată și crucea de bunăvoie pentru noi primind; prin care, înviind pe cel dintâi zidit, a mântuit din moarte sufletele noastre.” Omul, fiind un mic univers, oglindind pe cel mare, prin restaurarea în ființa sa a chipului lui Dumnezeu,aduce prinos creatorului înnoirea întregii făpturi peste care dintru început a fost pus ca stăpân, departe de starea robiei.

 

Iubiţi fraţi şi surori în Hristos Domnul,

 

Încercând adâncirea înțelegerii sensului moștenirii cerești de către oameni și rostului întrupării Mântuitorului în acest context, este cu cale a reaminti cuvintele apostolului neamurilor ascultate la Sfânta Liturghie din însăși ziua praznicului: ”Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu, a trimis pe Fiul său, născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim înfierea. Şi pentru că sunteţi fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului său în inimile noastre, care strigă: Avva, Părinte! Astfel dar, nu mai eşti rob, ci fiu; iar de eşti fiu, eşti şi moştenitor al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos.” De la sine inspirația divină a sfântului Pavel este limpede. În legătura învățăturii de credință s-ar putea ilustra prin pilda fiului risipitor care a cerut de la tatăl său partea sa de avere, ce odată primită a cheltuit-o fără socoteală în lume, pentru ca atunci când și-a revenit în fire din sărăcia în care a ajuns, s-a întors la casa părintească, nădăjduind că dragostea celor apropiați, urmărindu-l mereu, chiar în rătăcire, îi va asigura măcar starea de slugă sau rob. Ori, peste așteptări, a fost reprimit în demnitatea de fiu, fratele lui însuși apărând ca luând aminte sfatul părintelui de a fi îngăduitor cu cel pierdut ce s-a aflat, atât prin propria-i voință, cât și prin dragostea alor săi. Dacă în Biserică ne numim frați, iar cu smerenia care se cuvine arătată și robi ai lui Dumnezeu, lui i ne adresăm ca unui Părinte al tuturor, din a cărui moștenire ne rugăm să fim părtași. În rugăciunea finală a Sfintei Liturghii cerem stăruitor ”mântuiește Doamne, poporul Tău și binecuvintează moștenirea Ta…”Moștenirea de care este vorba se lămurește și în alte texte ca una ”veșnică a lui Dumnezeu”. Bunăoară tot sfântul Pavel scrie: ”aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, Care este arvuna moştenirii noastre, spre răscumpărarea celor dobândiţi de el şi spre lauda slavei Sale.” „Făgăduința are în vedere bunurile viitoare, spirituale pe care le dă Dumnezeu, aici, pe pământ, în parte, ca o arvună sau garanție a moștenirii. Între acestea de amintit iertarea păcatelor, sfințirea, înfierea sau ridicarea la starea de fii ai lui Dumnezeu prin har, care se mai numește și: răscumpărare, mântuire, dreptate, împărăție, îndumnezeire, slavă sau moștenire. Mântuirea deplină, moștenirea slavei împărăției veșnice sau cerești o va da Dumnezeu abia în viața cealaltă, după Înviere și judecata din urmă.” Această moștenire este însăși împărățirea sfinților cu Hristos, în împărăția lui și a lui Dumnezeu. Moștenitor adevărat a toată bogăția și slava moștenirii Tatălui și a făgăduințelor lui Dumnezeu, este însuși Fiul său cel unul născut, Iisus Hristos, care împărățește sau face părtași la aceasta pe toți cei care cred în el, cum zice iarăși Sfânta Scriptură: ”Duhul însuşi mărturiseşte împreună cu duhul nostru că suntem fii ai lui Dumnezeu.” De întregit explicația cu parabola viei ce închipuie lumea, al cărei stăpân, Dumnezeu, a încredințat-o lucrătorilor dornici apoi să și-o însușească prin înlăturarea unicului moștenitor. Sfinții Părinți ai Bisericii la fel stăruie asupra cuvintelor apostolice. Astfel, citând tot cuvintele apostolului și anume: ”Mulțumind cu bucurie Tatălui, care ne-a învrednicit să luăm parte la moștenirea sfinților întru lumină”, sfântul Vasile cel Mare spune: ”Dacă cei osândiți sunt trimiși în întunericul cel mai din afară, negreșit că cei care au săvârșit cele vrednice de laudă se odihnesc în lumina cea mai presus de lume.” Tălmăcind un text al Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele Dumitru Stăniloae spune: ”Sfântul ilustrează cu pilde din Vechiul Testament ridicarea naturii la un chip al vieții mai înalte, fără să o scoată din autenticul ei sau o face deschisă pentru arătarea lui Dumnezeu cel personal. Toate faptele din Vechiul Testament prin care Dumnezeu s-a manifestat intervenind în natură printr-un mod mai presus de modurile ce decurgeau din posibilitățile ei naturale deschizând cale nouă pentru creație, fără să o știrbească, spre a o conduce la împlinirea adevărată au culminat în întruparea Fiului lui Dumnezeu, conform acestui mod nou. Precum actele antecedente Întrupării au arătat putință firii și a lui Dumnezeu pentru actul culminant al acestui mod, tot așa acest act culminant a pus începutul pentru învierea printr-un astfel de mod a întregii firi omenești și, cu ea, a întregii creații. Întruparea lui Hristos a fost deschiderea unei căi noi pentru întreaga creație, a căii de îndumnezeire a ei, de ridicare la nivelul de subiect și de mediu al energiilor divine necreate.” În altă parte, același comentator, continuând cugetarea, zice: ”Iisus Hristos ce se naște ca om, vine de dincolo de lumea temporală ca Fiul lui Dumnezeu, unul născut, adunând pe oameni în Sine, împreună cu lumea lor pentru viața veșnică. De aceea stăruim asupra faptului că lumea aceasta nu e din veci, dar e creația lui, având putere asupra ei ca să o ridice din starea ei temporală. Căci dacă lumea temporală ar fi singura formă de existență și ar exista din veci prin ea însăși, toată existența ar fi imprimată de o insuficiență de nedepășit și lipsită de sens… Ea nu poate fi decât creată din nimic, în timp, de o existență plenară, liberă și veșnică, care având în ea toată mulțumirea, trebuie să fie o existență a iubirii și a unității desăvârșite, deci între persoane desăvârșite. Aceasta e învățătura creștină despre Sfânta Treime, care printr-una din Persoanele ei, născută ca om, poate uni cu Sine persoanele umane create ducându-le la fericita comuniune veșnică cu Dumnezeu în Treime.”

 

Drept măritori creştini şi creştine,

 

După cum s-a reîmprospătat în conștiința tuturor fiilor Bisericii noastre, prin Pastorala Sfântului Sinod pentru prima duminică din Postul Nașterii Domnului, privind însemnătatea anului omagial euharistic al Sfintei Spovedanii și al Sfintei Împărtășanii, precum și a anului comemorativ al Sfinților Martiri Brâncoveni, adică la trei veacuri de la moartea lor martirică, odată cu sfintele sărbători se încheie șirul manifestărilor consacrate unei tematici mult folositoare întăririi credinței moștenite cu scumpătate din cei dintâi ani ai creștinismului. Grăitor este faptul că spre cercetarea conștiinței prin Taina Mărturisirii și, totodată, spre apropierea cu vrednicie de Sfânta Împărtășanie, rugăciunea ce se înalță la Sfânta Liturghie stăruie în afirmarea folosului acestora pentru moștenirea împărăției cerurilor, astfel încât, fiecare credincios să devină moștean al veșniciei fericite lângă tronul slavei dumnezeiești. Împlinirea rugăciunii presupune strădania continuă de valorificare a moștenirii ce vine din tezaurul cel neîmpuținat al credinței Bisericii. Fiecare generație creștină și-a dat partea cuvenită la sporirea moștenirii bisericești. Pentru Ortodoxia românească contribuția brâncovenească este cunoscută ca una dintre cele mai de seamă. Ea s-a răsfrânt și asupra Ortodoxiei de pretutindeni, rămânând ca mărturie operele nemuritoare ale culturii și spiritualității noastre, cărți și odoare bisericești, edificii sau monumente într-un stil unanim apreciat pentru originalitatea lui. Numărul ctitorilor ce au lăsat moșteniri nepieritoare spre pomenire veșnică este mare, tuturor păstrând cuvenita recunoștință, cu hotărârea de a le urma exemplul. Nu ar fi de prisos să amintim între ei, trei dintre ierarhii Bisericii românești care au încheiat călătoria vieții pământești în anul ce se sfârșește și anume vrednicul de pomenire Mitropolit al Banatului, dr. Nicolae Corneanu, fost Episcop al Aradului, ca și Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, Eftimie Luca și Arhiepiscopul Râmnicului, Gherasim Cristea, a căror moștenire o cinstim cu sincera dorință ca obștea să o sporească pe mai departe. La doliul îndătinat, cu precădere pentru cel dintâi, am adaos însă mângâierea punerii în lumină a înfăptuirilor celor cinci ani de la ridicarea la rangul de Arhiepiscopie a eparhiei Aradului, act datorat dragostei ierarhilor membrii ai Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Nutrind ca întotdeauna cele mai alese simțăminte unii pentru alții, potrivit datinilor moștenite de sfintele sărbători, ne împărtășim urările creștinești,pentru împliniri bogate de viață și lucrare spre folosul obștesc și slava lui Dumnezeu, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, Amin.

 

Al vostru, de tot binele doritor,

 

TIMOTEI

A R H I E P I S C O P al ARADULUI

Recomandările redacției