Patima generalizării

Sincer, n-aş fi vrut să scriu despre tragedia de vineri seara. Prea mult s-a spus şi s-a scris, prea mulţi şi-au dat cu părerea şi au înfierat ba pe unul, ba pe altul, la care cum i-a căşunat. Unii au avut dreptate, alţii mai puţin, dar toţi căutau vinovaţi. Culmea (sau, de fapt, deloc culmea), cei care îşi creionau adevăruri mai puţin stabile erau şi cei cu o vehemenţă vecină cu linşajul, pornind o vânătoare de vrăjitoare în care – repet, vorbesc de cei care sunt mai puţin aproape de adevăr, de realitate, de starea exactă a faptului – cadrul general era că iubitorii de rock şi patronii de stabilimente de gen sunt tot atât de vinovaţi dacă nu direct, cel puţin prin analogie. Nu mă pricep într-atât la rock, dar aş detalia puţin cealaltă acuză secundară, aceea că patronii au automat o vină, că sunt doar puşi pe căpătuială şi că, „braţ la braţ” cu autorităţile, găzduiesc adevărate bombe. Într-o anumită măsură, există acest fenomen, ca un fel de „lasă-mă să te las”. Dar până la a generaliza e mult. În primul rând trebuie făcută dife­renţa dintre Bucureşti, Constanţa, chiar Timişoara, şi Arad. Apoi, nu toate cluburile sunt „de fiţe”, adică au patroni care merg în limuzină şi vând cafeaua cu de cinci ori preţul ceşcuţei în care e servit produsul. Funcţionează zeci de baruri şi cluburi care sunt efectiv „împinse” să nu respecte legea. Sunt zeci de încălcări mult mai mici şi mai nevinovate decât acelea care au dus la tragedia de la Bucureşti, dar rămân totuşi încălcări ale legii. Şi-atunci, acestea de unde vin, din moment ce respectivii patroni de-abia îşi permit să supravieţuiască de la un bilanţ la altul? Aici are statul – prin toate instituţiile sale administrative, centrale şi locale – partea lui de vină, directă şi indirectă. Directă pentru că taxele şi alte plăţi sufocă efectiv această „industrie”. La aceasta se adaugă şi atât de mult vehiculata corupţie, mulţi patroni preferând să-i „ungă” pe reprezentanţii instituţiilor, care sunt obligaţi să vină în control. Sigur, nu mă refer la cei integri, deci evit să generalizez, dar nici nu mă pot preface că fenomenul nu există. Din păcate, tragedia de la respectivul club din Bucureşti reprezintă doar vârful aisbergului. Paradoxal, dar în acest caz vârful a fost periculos, pentru că sunt ferm convins că dacă merga badea Ion să declare pe propria răspundere că e-n regulă cu pirotehnia îl scoteau cei de la Primărie încă înainte de a apuca să se şteargă pe preţiosul preş de la intrare. Egalitatea, adică aprobările date de instituţii, nu este pentru căţei. Cluburile cu patroni bogaţi ştiu cum se rezolvă aprobările, cum se evită controalele, sunt pe lista scurtă, cum ar veni. Ceilalţi, adică reprezentanţii plebei, plătesc oficial şi neoficial, mai se învârt de o amânare că doar „oameni” suntem”, mai închid iarna pe motiv de concediu, ca să nu dea faliment cu totul. Dar fac cum fac şi merg mai departe. Şi vă asigur că la astfel de bodegi, birturi sau băruleţe mai vine „112”-ul, dar nu arde nimeni, nu moare nevinovat. Asta ar trebuit să înţeleagă acei deformatori de opinie care încercau să-i bage în aceeaşi oală pe toţi patronii de baruri. Ca peste tot, lucrurile sunt împărţite.