patrascuDiscuțiile de la întâlnirea organizată de SCU s-au aprins în mai multe rânduri. Ioan Pătrașcu și Ionuț Popa n-au fost prezenți la Hotelul Continental, dar au aflat că numele lor au fost contestate de cei prezenți, în momentul în care Adrian Marțian a reamintit schema în care-l propunea pe cel de-al doilea manager general și pe primul director tehnic.
Fără a dori să nominalizeze persoanele care i-ar fi atacat, profesorul Ioan Pătrașcu (a promovat UTA pe prima scenă sub conducerea principalului Ștefan Czako în 1981) a decis să-și apere statutul.
„Am aflat că am fost oarecum discreditați în ochii celor care ne-au propus funcții la UTA (n.r. e vorba de Adrian Marțian). E de știut, pentru cei care urmăresc fenomenul, că n-am venit cu mâna întinsă, ci cu dorin­ța fermă de a reabilita un fobtal care lâncezește de ani buni. Cred că amândoi, și eu, și Ionuț Popa, am fi putut face față provocării și ne-am fi dovedit utilitatea. Cu organizare bună, selecție bună, instruire cores­punzătoare, se putea discuta de promovare chiar din acest an. Stăpânim fenomenul și puteam aduna niște oameni care să susțină activitatea”, a transmis profesorul Pătrașcu.
„Discreditarea noastră e puțin lipsită de fair-play și de realitate. Nu suntem de acord cu incriminările, antecedentele noastre profesionale dovedesc că nu suntem atât de diletanți și nepricepuți. Iar Aradul merita să fie dus unde ar fi trebuit să fie, puteam polariza tinere talente care să constituie valul doi pentru UTA. Opozanții doresc altceva, ca să-și câștige capital de imagine, au făcut un joc lipsit de corectitudine. Nu vreau să cataloghez, dar cea mai mare imoralitate e să vorbești despre ceva la care nu te pricepi. Dar nu e menirea mea să-i judec”, a încheiat Ioan Pătrașcu.
În proiectul schiţat luni dimineaţă de Adrian Marțian, Ionuţ Popa şi Ioan Pătraşcu ar fi făcut echipă de condu­cere cu Ovidiu Stângă – antrenor principal, Dan Țapoș – antrenor portari și Adrian Neaga – director sportiv. Stângă a părăsit însă Aradul luni, după prânz, invocând lipsa de perspective, după ce a constatat că nu se știe cine e șeful la UTA. Iar Ionuț Popa își exprimase scepticismul în redresarea situației la UTA.

Recomandările redacției