Am contatat cu tristețe, în dimineața de Ziua României, că sunt tot mai puține steaguri arborate pe la casele românilor. Dacă în anii trecuți la fiecare bloc din Arad exista măcar un drapel, acum rareori mai zărești câte unul. Oare nu mai este la modă să fii patriot? Oare este păcat să-ți iubești poporul și  pământul unde te-ai născut? Erau vremuri în care steagul românesc flutura mai frumos, iar culorile lui ne picurau în suflete multă emoție. Astăzi, se pare că,  nu interesează pe nimeni dacă eşti sau nu patriot. Sunt oameni care nici nu știu cum să procedeze într-o astfel de zi și abia șoptesc câte un ,,la mulți ani ” vecinului de bloc. Sunt vremuri în care te gândești dacă e bine sau nu să fi patriot ca nu cumva să nu șochezi pe cineva și să fi catalogat drept caraghios. De ceva vreme sărbătorim Ziua Națională tot mai timid prin oraș, dar și în țară.  Poate și din cauza multitudinii de probleme care au apărut în ultima vreme.  Sunt puțini cei care trăiesc un simțământ de bucurie și recunoștință în această zi . De cele mai multe ori bucuria se amestecă cu amărăciune. În afară de paradele militare, și acestea restricționate mai nou,  lipsește parcă esențialul.  Preţuirea față de înaintașii care au  scris istoria. Doar o singură zi pe an ne amintim de ei, și sunt din ce în ce mai puțini cei care o fac. Autoritățile locale fac parade și pomeniri iar  arădenii pun din ce în ce mai puține steaguri la geam.  În timpul anului mormintele eroilor neamului zac abandonate și  condamnate la uitare.

E adevărat că patriotismul nu ține de foame,  nu  plătește  facturile și nici ratele la bănci. Dar parcă ,dacă nu simțim măcar din când în când apartenența la un neam și la un trecut, devenim mai săraci,  mai înfometați, și mai datori.

Așadar, în prima zi de decembrie, Ziua Națională, cartierele Aradului parcă sunt tot mai sărace și mai triste fără Drapelul național la geamuri.

La mulți ani România !!!!

Recomandările redacției