Agenția de Ocupare a Forței de Muncă (AJOFM) organizează un seminar pentru agenții economici beneficiari ai facilităților prevăzute de Legea 76/2002. Seminarul va avea loc pe 24 noiembrie, la sediul instituției, în clădirea nouă, de la ora 11.00. Temele care vor fi prezentate sunt: procedura de acordare a subvențiilor către angajatori  și măsuri de control aplicate acestora și stadiul de implementare la nivel local al legii privind economia socială. De asemenea vor fi discutate noutățile aduse de OUG 60 / 28.09.2016 pentru modificarea şi completarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă.   (S.S)

Recomandările redacției