Patru afgani, depistați de jandarmi în centrul orașului

0
578

Situația coronavirusului îngreunează vieților tuturor, și a celor din afara țării. Majoritatea și-au pierdut locul de muncă, astfel că situația financiară a multora a devenit una precară. Celor cărora le stă în putere, pleacă în alte țări, pentru a se putea întreține pe ei înșiși, dar și pentru a-i putea ajuta pe cei care rămân acasă.

Astăzi, în jurul orei 11:00, la un obiectiv aflat în responsabilitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, s-au prezentat patru bărbați care, la vederea jandarmului aflat în serviciul de protecție a obiectivului, au spus că sunt din Afganistan și solicită azil.

Având în vedere contextul pandemic, jandarmul a luat imediat măsura izolării acestora, pentru a nu fi în contact cu alte persoane și a solicitat în sprijin echipajul de intervenție.

Din discuțiile purtate, jandarmii au aflat că bărbații au venit din Serbia în cursul nopții și doresc să ajungă în spațiul Schengen, însă datorită condițiilor meteo nefavorabile și terminarea proviziilor, au decis să rămână în România, solicitând azil.

Conform procedurilor, cei patru bărbați au fost predați Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad în vederea continuării cercetărilor pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care aceștia au ajuns pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.