Patru arădeni prinși la volan fără carnet, printre care și un minor

1
207

Polițiștii comunei Vinga au depistat un bărbat de 30 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism, pe strada Câmpului din Vinga.
În urma verificărilor, a reieșit că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, în cauză fiind întocmit un dosar penal.
A mai fost depistat un minor de 15 ani, din Ususău, care conducea un autoturism fără permis de conducere, iar autoturismul pe care l-a condus aparține tatălui său.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru furt și conducere fără permis.

Tot fără permis de conducere, a mai fost depistat un bărbat de 33 ani, din satul Cil, care conducea un autoturism pe D.N.79 în localitatea Zimand Cuz.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere fără permis.

De asemenea, oamenii legii au depistat un tânăr de 24 de ani, care conducea un autoturism în Șiria, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

1 COMENTARIU

  1. E tragic cati circula fara permis pe drumurile publice. Astia ar trebui condamnati ani buni. Cat de inconstient trebuie sa fi sa urci la volan fara permis, nu te gandesti deloc la consecinte?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.