Primăria Arad anunţă că patru proiecte de hotărâre au fost puse la transparenţă. Este vorba despre proiectul de hotărâre privind completarea şi modificarea Anexei 1 a Hotărârii nr. 16/2008 a Consiliului Local al Municipiului Arad privind Regulamentul de organizare şi utilizare a locurilor de joacă din municipiu; proiectul privind actualizarea planului de analiză şi acoperire a riscurilor;    proiectul de hotărâre privind aprobarea planului de mobilitate urbană durabilă şi proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului tehnic de fundamentare a condiţiilor impuse pentru elaborarea documentaţiilor tehnice privind reabilitarea clădirilor din zona construită protejată a municipiului. „Până la data de 17.10.2016, la registratura Primăriei Municipiului Arad, cei interesaţi pot depune în scris recomandări, sugestii şi opinii privind aceste documente. Informaţii suplimentare pot fi solicitate începând cu data 04.10.2016, între orele 8,00 – 18,00, la Serviciul Relaţii cu Publicul, camera 5. Cei interesaţi pot solicita în scris şi pot primi copii contra cost după aceste acte, care pot fi studiate şi pe site-ul Primăriei Arad, la adresa www.primariaarad.ro”, susţin reprezentanţii Primăriei.

Recomandările redacției