Patru sute de ţipete pentru viaţă

0
284

Marşul pentru viaţă, organizat de către două asociaţii ortodoxe, a adunat la sfârşitul săptămânii trecute în jur de patru sute de arădeni. Scopul evenimentului a fost acela de a trezi conştiinţa oamenilor în legătură cu păcatul avortului sub toate formele sale, afirmarea dreptului la viaţă al copiilor nenăscuţi din momentul concepţiei, respectul faţă de viaţă în toate fazele şi ipostazele ei, nevoia de sprijinire a familiei, formată dintr-un tată şi o mamă, ca temelie a societăţii.

Într-o societate care şi-a amestecat însă prea mult valorile, ajungând până într-acolo încât şi le-a bulversat, ideea unui astfel de marş a trecut drept cel puţin controversată pentru mulţi dintre noi. Cum adică să ţinem doliu după nişte copii nenăscuţi? Cine îs ăştia să ne spună nouă că nu e bine să facem avort? De când a apărut ideea că un copil are viaţă din momentul concepţiei?

În concepţia multora aş trece drept un dezaxat total dacă în urma marşului aş avea convingerea că mulţi şi-au pus problema că avortul ar fi un păcat. Păcatul nu mai este de mult privit ca atare, ci doar ca o opţiune.

Am urmărit odată un film pe internet în care era difuzat un avort şi care prezenta reacţia copilului când bisturiul se apropie şi încearcă să îl sfâşie. Filmul se numea „Ţipătul mut“ şi arăta cu lux de amănunte cum copilul era pur şi simplu ciopârţit, cu ajutorul bisturiului, în interiorul mamei sale. După ce acesta era sfârâmat, era scos bucată cu bucată din pântecul celei care i-a dat viaţă. Filmul este sfâşietor, mai ales când se văd conturate foarte bine formele copilului. Pe măsură ce pompa de absorbţie a avortionistului pătrunde în pântec, copilul se retrage violent în colţul opus încercând cu disperare să evite instrumentul. Cu ajutorul tehnicii, s-a putut lesne observa şi cum bătăile inimii creşteau pe măsură ce simţea agresiunea. Gura copilului este vizibil deschisă, într-un strigăt mut de disperare.

Cum aş putea să îi numesc pe cei patru sute de participanţi la Marşul pentru viaţă şi cum aş putea să le descriu gestul? Simplu: nişte nebuni, care în nebunia lor încă mai cred că pot salva cel mai frumos DAR care ne-a fost dat: viaţa.

Dacă aş fi pus să îmi aleg lumea în care aş vrea să trăiesc, cu certitudine aş vrea să am parte de lumea lor, a celor care trec drept nebuni în concepţia majorităţii de astăzi.

În încheiere, redau un mic fragment din cuvintele de învăţătură ale regretatului duhovnic Ilie Cleopa, de la Mănăstirea Sihăstria: „Cei ce-şi ucid copiii sunt împotriva vieţii create de Dumnezeu, împotriva societăţii omeneşti şi împotriva mântuirii lor. Acesta este cel mai greu păcat al creştinului pe pământ. Numai printr-o pocăinţă mare se pot mântui. Toţi bărbaţii care îndeamnă pe femeile lor să facă avorturi sunt ucigaşi şi toate femeile care fac avorturi cu voia lor sau a bărbaţilor sunt ucigaşe. Toţi care împiedică naşterea de copii, prin orice fel de mijloace, sunt ucigaşi. Păcatul uciderii este păcat strigător la cer (Facere 4, 10). Femeile care fac desfrânare şi îşi omoară copiii în pântece, făcând ucidere, să se oprească de la Sfânta Împărtăşanie, după Sfintele Canoane, până la ieşirea din viaţă. Femeile care iau medicamente şi buruieni otrăvitoare şi pierzatoare să se supună canonului de 20 de ani al ucigaşului“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.