Tinerii pasionaţi de muzică pop au ocazia să se facă auziţi. Cea de a XXV-a ediţie a festivalului concurs „Pop-Star”, organizată de Consiliul Judeţean Arad şi Centrul Cultural Judeţean Arad îşi propune să descopere şi promoveze tinerele talente. Evenimentul are loc luni, 30 mai, începând cu ora 17.00, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad, iar invitată este Paula Seling. De asemenea vor urca pe scenă compozitorul Cristian Faur și formațiile X-Style și X-Style Kids.

La concurs pot participa elevi din licee şi şcoli populare de arte  din întreaga ţară. Vârsta minimă de participare este de 15 ani. Concurenţii au de pregătit două piese, una de factură lentă şi una ritmică, negativele fiind imprimate pe un singur compact disc, în ordinea în care vor fi înregistrate, în stare tehnică perfectă.

Recomandările redacției