DN7 străbate Păulișul, drumul trece prin fața Monumentului Eroilor, ridicat în cinstea ostașilor români din Detașamentul Păuliș căzuți în luptele din anul 1944 pentru apărarea culoarului Mureșului. Nu poți trece prin această zonă să nu te gândești cât de patrioți au fost înaintașii noștri. Nu știu dacă cei de azi mai au un astfel de patriotism în suflet, dar totuși mă gândesc că sufletul românului este mare și nu își uită rădăcinile.
În urmă cu două-trei zile am fost invitat la Primăria Păuliș de către domnul Ioan
Turcin, primarul comunei, la o ședință de consiliu. Deși aveam alt program, mi-a explicat prin telefon despre ce este vorba și am mers, nu aveam cum să îl refuz pe domnul primar care este și un prieten de-al nostru mai vechi.
Am intrat în sala de ședință care era plină cu consilieri și câteva persoane venite să asiste la ședința de consiliu la care, data trecută, opoziția a refuzat să asiste, aceștia ridicându-se și plecând din sală.
Ședința din 17 mai 2019
Pe ordinea de zi au fost 19 proiecte de hotărât dintre care doar unul nu a fost aprobat, proiect în care opoziția nu mai vrea postul de administrator. Pe lângă acestea, mai era vorba și de aprobarea bugetară a unei sume alocate de Ministerul Dezvoltării, în anul 2018, pentru asfaltarea străzilor din Păuliș și Sâmbăteni. Această lucrare a fost oprită de constructor pentru că primăria nu a putut face plata pentru lucrările deja efectuate în cele două localități, Păuliș și Sâmbăteni, fapt datorat celor din Consiliul Local, mai exact opoziției.
– Mă întreb și eu, pentru cine este această lucrare?
– Evident că este pentru cetățenii care
i-au votat să ajungă în Consiliul Local. Vreau să vă spun că deja am luat legătura cu constructorul și va începe asfaltarea străzilor imediat după decontarea lucrărilor deja executate.
Toate au fost bune și frumoase, mai ales dacă a fost și presa prezentă la ședința de Consiliu, dar și câțiva cetățeni bătăioși pentru dreptate. Din ce am putut constata, au fost și câțiva care nu îi dezamăgesc pe cei care i-au votat să ajungă în Consiliul Local. Probabil a fost o zi cu ghinion de data aceasta, dar toți trebuie să ajungă la un consens pentru că dezvoltarea comunei este o mândrie pentru toți.
Ridicarea gunoiului este o problemă
Atât în ședința de consiliu, cât și atunci când ne-am deplasat pentru documentare în cele două localități, Păuliș și Sâmbăteni, cetățenii erau nemulțumiți de cei care ridică gunoiul. În Sâmbăteni se găseau saci de plastic pe străzi, plini de muște, aceștia fiind niște focare de infecții. Chiar de aceea, primarul a făcut o scrisoare deschisă către CJ Arad și ADISIGD Arad.
„Dacă vă spun, o să ziceți că nu e adevărat. Cei care se ocupă cu ridicarea gunoaielor au încasat salariile până la sfârșitul anului 2019. Din luna iulie suntem obligați să implementăm sistemul «plătești pentru cât generezi», iar după aceea, cel mai probabil se vor regândi cei care sunt în măsură să dispună ridicarea gunoiului din comuna Păuliș“, spunea primarul.
Voicu Sida

  • Dani spune:

    Dar. d-nul primar a UITAT de Cladova ??? Si Cladova apartine de Paulis !!dar doar in acte si in preajma alegerilor !!
    Drumul este neasfaltat…plin de gropi…gunoiul nu a fost ridicat de mai bine de 2 luni !!!..de apa curenta,canalizare, gaz ,nu are rost sa vorbim( poate peste 50 ani .?) Iar cand bate vantul cade curentul..netul..cablul tv etc..
    Dar vin alegerile ..o sa vedem alternative!!!

  • Dani spune:

    Domnule primar, de CLADOVA va amintiti cumva( sau doar in preajma alegerilor ??)
    Din cate stiu apartine tot de Paulis. !!!
    Gunoiul nu este ridicat de mai bine de 2 luni..drumul arata ca dupa razboi iar despre apa potabila , canalizare, gaz,.etc …la Pastele Cailor..deoarece nici nu a fost in discutie vreodata…
    La un vant mai puternic cade tot..dar pe rand : curent..telefonie..cablu tv.. !!
    Dar au sa cada si altii…la alegerile care vor veni…
    O zi PLĂCUTĂ…

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției