Pavel Petroman, marele pedagog și om de cultură, s-a stins din viață

0
957

Profesorul Pavel Petroman, una dintre cele mai cunoscute personalități ale învățământului timișorean, s-a stins din viată. S-a născut la 30 martie 1935 în localitatea Răpsig, judeţul Arad şi a început clasele primare în satul natal. După absolvirea clasei a V-a a urmat cursurile Liceului Moise Nicoară din Arad şi ulterior acelea ale Şcolii Pedagogice de Băieţi. Apoi a urmat Facultatea de Pedagogie-Psihologie din Bucureşti, absolvind în anul 1959.

Om de cultură şi cărturar, autor a sute de volume, dar mai ales dascăl, Pavel Petroman a activat ca profesor de limba română, pe rând, la Herneacova, Pişchia, Recaş şi la Liceul Constantin Diaconovici Loga din Timişoara, iar din 1991 a predat psihologie la Universitatea de Vest din Timișoara.

A format mii de elevi şi de studenţi în spiritul dragostei de limba română, conform firii sale, intransigent, dar atent la tinerii de care era înconjurat, iubitor al marilor creaţii, al artei şi al ştiinţei, în egală măsură al elevilor şi studenţilor, al oamenilor pentru care a lucrat şi s-a format.

Iată ce spunea Nichita Stănescu, în anul 1973, despre Pavel Petroman: Prietenului şi poetului Pavel Petroman toată lauda mea pentru zilele petrecute la Timişoara, cu deosebire – şi împreună – cu elevii, studenţii şi cadrele didactice. Am fost impresionat de interesul participanţilor la această întâlnire, de felul în care m-au iscodit, chiar dacă am intuit în maturitatea lor ceva din cea a dascălilor de excepţie“.

Sau Horia Lovinescu: Ceea ce faceţi dumneavoastră este ceva fără precedent. Creează o anumită garanţie, condiţie a succesului. Ea presupune însă lectură, multă lectură, realizată consecvent, eforturi susţinute, informare continuă.

 

 

Scriitorul născut și școlit la Arad, era apreciat de Nichita

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.