cuedan.piros_Șoimii Pâncota a repurtat marți seară victoria ce-o urcă pe prima treaptă a clasamentului de play-off din C5! Gruparea din Podgorie s-a impus pe terenul rivalilor de la Sebiș într-o manieră care i-a satisfăcut pe toți cei din tabăra alb-negrilor.
„Sunt un președinte fericit. Se văd roadele muncii noastre, se vede munca asiduă depusă la Pâncota în cei trei ani de activitate, rezultatele trebuiau să apară. Îmi felicit echipa, antrenorii, au înțeles că fiecare meci contează și că fiecare punct contează. A existat acea continuitate după meciul cu Cugirul, permanent ne-am văzut de treabă și am jucat la același nivel. Echipa și-a dorit mult să învingă. Îmi doream această victorie, să rupem toate bârfele de la colțul străzii cu privire la ce se întâmplă în fotbalul arădean, în special în liga a treia. Asta mi-am dorit, încă o dată îi felicit pe toți pentru această victorie meritată din toate punctele de vedere”, a spus, la cald, președintele învingătorilor, Pavel Piroș.
Succesul constituie darul perfect pentru antrenorul Șoimilor, Dan Cuedan, care și-a aniversat chiar marți ziua de naștere! „Îi dedicăm, cu toții, victoria profesorului Dan Cuedan. Un cadou mai frumos nu cred că se putea de ziua lui!”, a menționat Piroș.
Pâncota n-are prea mult timp să sărbătorească trecerea pe prima po­ziție, asta pentru că vineri e din nou pe teren. Primește vizita celor de la FCM Baia Mare. „Îmi doresc enorm de mult un meci bun și să demonstrăm că suntem o echipă valo­roasă, o familie respectată, care, zic eu, și-a făcut datoria permanent pe teren. Timpul e foarte scurt până la meciul cu Baia Mare, avem două zile și încercăm să ne motivăm pentru o nouă victorie. Sper ca pâncotanii să fie în număr cât mai mare și să se bucure alături de noi, chiar merităm”, a încheiat Piroș.

Recomandările redacției