SANYO DIGITAL CAMERAPDL acuză că Guvernul Ponta are un punct de vedere diametral opus faţă de acum trei luni. În acest sens, Adrian Ţolea a dat şi un exemplu clar de program politic: votul recent din Camera Deputaţilor. „A fost un vot prin care s-a reintrodus un articol în Legea Educaţiei, la cererea expresă a UDMR, un articol care a fost scos acum trei luni, în decembrie, printr-o Ordonanţă de Urgenţă. Când a fost bine, atunci, sau acum?  Practic, Ponta a făcut «copy/paste» pe fostul program şi a adăugat diferite ingrediente pe care i le-a impus noul partener, UDMR”, a spus prim-vicepreşedintele PDL Arad. Referitor la  decizia Curţii Constituţionale cu privire la  sesizarea referitoare la situaţia de ilegalitate a Guvernului Ponta III, Adrian Ţolea  a arătat  că „PDL a respectat şi respectă deciziile Curţii”.

Recomandările redacției