Pe cine a deranjat Alexandru Cumpănaşu?

0
331

Spuneam în editorialul de ieri că, în funcţie de potenţialul electoral, unii dintre candidaţi ar putea să se trezească cu surprize foarte neplăcute din partea Sistemului. Iată, Alexandru Cumpănaşu a fost făcut praf şi pulbere pe toate canalele de comunicare, asupra sa prăbuşindu-se o avalanşă de dezvăluiri care mai de care demne de eticheta preferată de către ştirişti, aceea de „halucinant”. Cu sfântă indignare, ziariş­tii scot la iveală informaţii privind sumele imense câştigate de Cumpănaşu de la stat, profitând de faptul că poziţia sa de şef al CNMR îl făcea şef al rectorilor unor universităţi de prestigiu. Asta, în ciuda faptului că, bomba bombelor, el nu are nici măcar facultatea făcută, fiind simplu absolvent de liceu! Profitând de două ONG-uri pe care le-a inventat, a strâns o avere impresionantă, împreună cu soţia sa. Şi, pentru ca totul să capete proporţii şi mai mari, s-a aflat că este mason!
Nu mă topesc de dragul lui Cumpănaşu, pe care l-am considerat întotdeauna un şmecher care ştie să profite de orice pentru a parveni şi am ajuns chiar să-l detest pentru modul murdar în care s-a folosit de drama Alexandrei pentru a-şi anunţa candidatura la Preşedinţia României. Nu ştiu câte din aşa-zisele dezvăluiri sunt adevărate şi nu pot să nu mă întreb cum de atâta vreme aceste lucruri nu au ieşit la iveală. Nu cumva pentru că parvenirea lui Cumpănaşu are legătură cu Sistemul, care a ţinut totul sub preş? Dacă este aşa, de ce au apărut acum, nu cumva pentru că a cutezat să nu ceară permisiunea Sistemului de a candida, încurcând, prin aceasta, nişte socoteli? Este pentru prima dată în istoria postdecembristă când se fac plângeri penale pentru falsificarea semnăturilor de susţinere a candidaturii. Oare, s-a înregistrat această premieră doar pentru că trebuia faultat Cumpănaşu?
Pe seama tragediei de la Caracal, Cumpănaşu s-a erijat în luptător împotriva putreziciunii din sferele înalte ale societăţii româneşti, promiţând că, dacă ajunge preşedinte, va stârpi corupţia şi va pune România pe un drum bun. Este de presupus că, în urma îngroşării unor tuşe ale portretului său de prezidenţiabil, Cumpănaşu ar fi avut şanse reale să câştige un număr apreciabil de voturi. Nu atât de multe încât să ajungă măcar în turul doi, necum să şi câştige, dar îngrijorător de multe pentru a-i provoca neplăceri lui Iohannis în primul tur. Aceasta, pentru că, dacă portretul său ar fi rămas aşa cum şi l-a făcut şi nu ar fi fost serios desfigurat de aceste dezvăluiri, voturile sale ar fi fost furate de la Iohannis! Aşa, însă, odată ce masca a fost brutal îndepărtată, pentru a se vedea chipul real, potenţialul electoral al lui Cumpănaşu scade dramatic. Iar dacă nu se cu­- minţeşte, ci îndrăzneşte să facă pe victima, s-ar putea să nu se ştie ce se va întâmpla din cauza plângerii penale, care este pe rol. Cum s-ar zice, Cumpănaşu, fluierând în biserică, a cam călcat pe… BEC.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.