Deoarece în această perioadă se desfășoară recoltarea grâului, există tendința ca mulți agricultori să ardă miriștile rămase în urma secerișului, ori să dea foc vegetaţiei uscate în aer liber.
Primarul din Bata, Ion Micurescu face un apel insistent la consătenii săi să renunțe la acest obicei, în mod evident extrem de periculos.
„Pe lângă aspectul că aceste focuri sunt un pericol pentru viața oamenilor – în cazul extinderilor accidentale, ele reprezintă un pericol pentru alte culturi, pentru gospodăriile aflate în vecinătatea dar și pentru suprafețele împădurite, pentru fauna sălbatică din zonă, protejată prin programul «Arii protejate, natura 2000».
Fac un apel către consătenii mei să nu facă acest gen de arderi – mai ales pe perioada secerișului, pentru a nu se expune ei înşişi și pe cei din jur pericolului unui incendiu scăpat de sub control“ a subliniat edilul din Bata.

Recomandările redacției