Pe ,,foaie sună bine”: pacienții nemulțumiți se pot adresa conducerii Spitalului Județean

0
266

Pacienții internați pe secțiile Spitalului Județean Arad sau aparținătorii acestora pot sesiza, în timp real, orice nemulțumire legată de tratament, condiții sau asistență medicală, începând de luni, cinci aprilie. 

„Principala noastră preocupare este grija pentru siguranța și sănătatea pacientului precum și a personalului medical. În acest sens facem eforturi susținute pentru a asigura toate cele necesare pentru tratamentul și îngrijirea medicală adecvate. Uneori apar neînțelegeri între pacienți și personalul medical sau între aparținători și personalul medical. Am considerat că punând la dispoziția cetățenilor acest număr de telefon prin care să ne aducă la cunoștință dificultățile pe care le întâmpină, pe parcursul spitalizării, vom putea verifica și rezolva, de îndată, fiecare situație. Vă rugăm  să apelați cu încredere la acest număr de telefon atunci când aveți o problemă”, a declarat Florina Ionescu, managerul interimar al spitalului.   

Începând cu data de cinci aprilie,  de luni până vineri, în intervalul orar 09.00 – 15.00, cetățenii care vor să sesizeze o problemă din spital pot suna la numărul de telefon: 0754 22.10.90.   

De asemenea, în afara intervalului menționat. aceștia pot lăsa mesaje scrise, la același număr de telefon. Pacienții sau aparținătorii au posibilitatea să sesizeze problemele cu care se confruntă în spital și în scris, prin intermediul paginii de internet a spitalului – www.scjarad.ro, pe secție sau la secretariatul unității. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.