Cu foarte mici excepții, clasamentul turului Ligii a IV-a reflect întocmai raportul de forte între combatante și ceea ce au oferit ele pe parcursul celor 15 etape. Șoimii Șimand este una dintre formațiile care, prin vocea, „creierului”, Daniel Mărcuș spune: „Suntem pe locul nostru, adică undeva la mijlocul clasamentului. Nu ne gândeam sub nicio formă că vom fi sub locul 12, dar pe parcursul campionatului ne-am dat seama ceea ce putem în raport cu adversarele noastre. Sigur, am pierdut aiurea niște puncte, dar, poate, am și câștigat neașteptat altele, iar aici mă refer la cele cu Pecica și Sântana. Una peste alta, suntem mulțumiți cu 22 de puncte și un loc 7, iar familia Ruska, tată și fiu, a făcut o treabă cu adevărat bună”.
Cu siguranță, punctele cu Săvîrșinul au făcut parte dintre cele luate în calcul de „șoimi” și acestea au venit fără mari probleme. Chiar dacă și oaspeții au evoluat curajos și au pus ceva probleme în atac, gazdele au avut meritul de a fi mai pragmatice. Fără Petrilă (bolnav), principala armă ofensivă avea să fie ex. cermeianul Ciprian Berar. Acesta a centrat pentru golul de
1-0 al lui „Jany” Ruska (23), iar apoi a stabilit scorul pauzei după o acțiune personală.
Jocul Săvîrșinului a legat mai bine jocul în debutul mitanului a dat impresia că poate reveni în joc. După exact o oră de joc, Marc a marcat la o nesincronizare a defensivei adverse, însă același Berar a avut grijă să reface diferența de două goluri la o fază la care a driblat și portarul. Nou-intratul Mărcuș a vrut să-i ofere bucuria „hattrickului” lui Cipri Berar, dar pasa sa în fața porții a fost deviată nefericit în plasă de Dănuț Căliman. „A fost un meci deschis, Săvîrșinul chiar s-a prezentat bine, doar că noi am prins o zi mai bună decât ei și ne-am despărțit cu o victorie de susținătorii noștri, care au venit în număr mare să ne vadă. Nu pot să termin fără să-i felicit și pe vecinii noștri din Chișineu Criș pentru parcursul fără greșeală, chiar au echipă bună”, a adăugat Mărcuș.
Formații:
Șimand: Vaida – Cătană, I. Ruska, Tolan, Malancu (84 Țop) – Rechițan (65 Mărcuș), Țigan, Măcinic, Balogh (79 A. Pantea) – Berar, Faur.
Săvîrșin: Irimia – Dumitrescu, Al. Drăgan, D. Căliman, Benescu – Marc, Ursulescu (75 Boc), Cotuna, Neamț (86 Seb. Iștoc) – Băzăvan (86 Ursu), Jurcoane.
Arbitri: Alin Deac – Mihai Stanciu, Emil Arsa. Observatori AJF: Adrian Apătean, Daniel Scridon.

Recomandările redacției