Pe masa autorităţilor a ajuns pentru prima dată un audit despre piedicile de care se lovesc zilnic, arădenii cu dizabilităţi

1
228
audit dizabilitati
Auditul a cuprins şi campania „Fără bordURĂ“

Pentru prima dată la nivelul Aradului, nevoile persoanelor cu duzabilităţi, precum şi ale vîrstnicilor au fost cuprinse într-o analiză amănunţită. Nu sunt expuse doar lacunele şi lipsa facilităţilor pentru locuitorii cu problem de sănătate, ci şi recomandări şi propuneri punczuale de soluţii. Analiza a ajuns pe masa autorităţilor locale de la care nu se aşteaptă doar aplecare, reflectare, ci soluţii concrete pentru arădenii cu handicap.

 

Iniţiativa realizării unui audit urban, pentru depistarea problemelor cu care se confruntă zilnic persoanele cu dizabilităţi nu a venit din partea autorităţilor locale – aşa cum ar fi fost normal – ci din rândul ONG-urilor.

 

Asociația ActiveWatch, Fundația Motivation și Fundația Light into Europe – asociaţia care a adus primul câine ghid pentru nevăzători în Arad – sunt iniţiatorii proiectului prin care a fost lansat deja acest audit urban. Acesta a fost realizat doar pentru orașele Arad, București și Râmnicu Vâlcea.

 

Auditul s-a realizat în baza unei munci de teren, analizându-se ce lipseşte şi ce ar trebui făcut pentru ca persoanele cu dizabilităţi să aibă condiţii de viaţă mai bune. Totul s-a făcut ţinîndu-se cont de legislaţie.

„Ulterior procesării tuturor întâlnirilor avute în municipiul Arad cu autorități, reprezentanți ONG-uri și persoane cu dizabilități, precum și prin vizite în teritoriu realizate de un urbanist – expert în mobilitate urbană, am realizat raportul de Audit Urban, document pe care îl considerăm extrem de relevant în economia realizării Planurilor de Mobilitate Urbană Durabilă.

Lipsa de accesibilizare a spațiilor publice este consecința încălcării legii cu privire la realizarea lucrărilor publice de către autoritățile publice locale.

Documentul parte a unei ample campanii de informare și conștientizare cu privire la dreptul la oraș al persoanelor cu dizabilități. Având în vedere documentele strategice – texte de lege, norme de aplicare, convenții ratificate de România, cele trei organizații partenere consideră că autoritățile publice locale trebuie să ia măsuri urgente de accesibilizare a spațiilor publice“, a spus reprezentanţii fundaţiilor implicate.

 

Dreptul la acces egal la viaţă publică

 

Auditul vine în sprijinul autorităţilor oferind expertiza necesară pentru analiza spațiilor publice.

Experții implicați în proiect doresc, prin realizarea acestor analize, propunerea unor politici publice și a unor măsuri care să contribuie la accesul egal al tuturor cetățenilor la viața publică.

„Am participat la prezentarea auditului privind accesibilitatea în Arad şi am rămas plăcut impresionat aflând că Aradul este fruntea. Mai sunt multe de făcut totuşi, motiv ptntru care rog parlamentarii de Arad să se bată consecvent în Parlament pentru drepturile semenilor cu dizabilităţi“, a spus Mihai Fighir, preşedinte al Asociaţiei Distroficilor Muscular Arad.

 

Studiul se referă la accesul în instituţii, spaţii publice şi nu numai, la uşurarea mobilităţii persoanelor cu dizabilităţi. „Auditul este prezentat Primăriei municipiului, departamentului de urbanism, direcţiilor de asistenţă socială, precum şi Instituţiei Prefectului, care trebuie să se asigure că legea este respectată la nivel de Arad. Dizabilitatea este în noi, aceia care nu înțelegem să adaptăm mediul fizic la nevoile fiecăruia dintre noi“, a spus Irina Zamfirescu, reprezentant ActiveWatch.

1 COMENTARIU

  1. Solutie
    revolutionara pe timp de criza

    Cautam persoane
    dinamice, ambitioase si organizate sa lucreze ca operatori online, care vor un
    loc de munca part- time, un al doilea job sau venituri suplimentare. Nu
    necesita experienta. Cerinte cunostinte minime PC, conexiune la internet
    ambitie rabdare perseverenta seriozitate. Castiguri progresive in functie de
    realizari.Detalii la adresa de E-mail felice_rus@yahoo.com

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.