Pe scurt

0
288

Accident în Vlaicu
Luni după-masa, în jurul orei 16.00, s-a produs o tamponare între un autoturism Volkswagen Golf şi un Ford, în cartierul Aurel Vlaicu. Se pare că, şoferul autotu­rismului Volkswagen Golf nu s-a asigurat şi nu a acordat prioritate de trecere la intersecţia dintre strada Şcoalei şi Strada Brânco­veanu, intrând în coliziune cu autoturismul Ford. În tamponare a mai fost implicată o maşină staţionată pe marginea drumului. Şoferul Golf-ului a fost preluat de un echipaj SMURD, fiind rănit uşor în urma impactului. (C.G.)
Infracțiuni în trafic
În cadrul activităților desfășurate, polițiștii rutieri au depistat mai mulți participanți la trafic care sunt suspectați că au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, polițiștii au depistat în trafic, pe strada N.Titulescu din municipiu, o femeie de 31 de ani, din orașul Pâncota, în timp ce conducea un autoturism marca Peugeot. În cadrul verificărilor efectuate, s-a stabilit că numarul de înmatriculare al autovehiculului este expirat din data de 16.04.2016.  Polițiștii de la Postul de poliție Dorobanți au depistat în trafic, pe raza localității Dorobanți, un bărbat de 46 de ani, din comuna Ghioroc, care se afla la volanul unui autoturism marca Fiat și care fiind testat cu aparatul etilotest, a rezultat că are o imbibație alcoolică de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurilor legale, acesta a fost condus la Spitalul Clinic Județean Arad în vederea recoltării de  probe  biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a nivelului alcoolemiei. (C.G.)
Prinși furând din magazine
Polițiștii arădeni cercetează patru persoane care au fost depistate în flagrant, în timp ce sustră­geau  produse alimentare din maga­- zine. Astfel, un tânăr de 18 ani, din Brasov, a fost depistat în timp ce fura dintr-un magazin alimentar, din Piața Arenei, produse alimentare în valoare totală de 294,13 lei, un bărbat de 45 de ani, din Arad a fost depistat sustrăgând din incinta unui supermarket din cartierul A. Vlaicu, o femeie a fost depistată sustrăgând produse cosmetice în valoare de 193,80 lei, iar un bărbat de 41 de ani din județul Bihor a fost prins sustrăgând produse alimentare în valoare de 232 lei. În toate situațiile, prejudiciul a fost recuperat, pe numele celor patru persoane fiind întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt. (C.G.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.