Cercetat pentru distrugere
Polițiștii Secției nr. 1 Vlaicu au identificat un bărbat, bănuit de distrugerea oglinzii unui autotu­rism. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 9 iulie, bărbatul, de 47 de ani, din Arad, ar fi distrus oglinda lateral stânga a unui autoturism parcat în Piața Uta din municipiu. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 100 de lei a fost recuperat, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt şi distrugere. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbatului. (C.G.)
O octogenară, spaima hoţilor
Este vorba despre un furt din locuinţă, petrecut în Arad. Femeia în vârstă de 86 de ani, a auzit zgomote în încăperea alăturată şi i-a surprins pe cei doi hoţi în acţiune. Poliţiştii efectuează cercetări, urmând ca făptaşii să fie identificaţi. Femeia, care locuieşte în cartierul Funcţionarilor, a declarat la poliţie că este vorba de doi bărbaţi cu înălţimea de aproximativ 1.80 m. Ca norocul, hoţii nu au prea apucat să fure mare lucru, fiind surprinşi de bătrână, moment în care au luat-o la fugă. (C.G.)
Judecat pentru că a condus băut
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, prin rechizitoriul din data 08. 08.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Iovanov Cristian, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanţe. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, în noaptea de 14 spre 15.11.2015, în jurul orei 01.00 inculpatul a condus pe raza comunei Covăsânţ, autoturismul marca Mercedes, având o alcoolemie peste limita de 0,80 gr la ‰ alcool în sânge. Dosarul a fost înaintat spre soluţionare la Judecătoria Lipova. (C.G.)
Şoferi amendaţi
În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 76.000 lei. Oamenii legii au  efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 189 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 76.000 de lei. Dintre acestea, 112 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 77 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 7 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare. (C.G.)

Recomandările redacției