Judecat pentru că a condus băut

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prin rechizitoriul din data 16.08.2016, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Junc Ionel Sebastian pentru săvârşirea  infracţiunilor  de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi  conducerea  unui vehicul sub  influenţa  alcoolului sau a altor substanţe. Din probatoriul administrat în cauză  a rezultat că: în  data  de 18.06.2016,  în  jurul orelor 16,30, în timp ce conducea autoturismul marca VW Vento, pe  strda Baba Novac din municipiul Arad, inculpatul, a fost oprit în trafic de către un echipaj al poliţiei rutiere, ocazie cu care s-a constatat că acesta nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule şi fiind  testat cu  fiola alcooltest a rezultat în aerul expirat o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur, motiv pentru care a fost condus  la  Spitalul  Judeţean  Arad, în  vederea  recoltării  probelor  biologice.  În  urma recoltării   probelor de sânge s-a stabilit că inculpatul avea o alcoolemie de 1,15 g % alcool pur în sânge la ora 17,20, respectiv, 1,00 g %  alcool pur în sânge la ora 18,20.

 

Infracţiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat în trafic, pe strada Pădurii din municipiu, un bărbat de 31 de ani, în timp ce conducea fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule un autoturism radiat de autoritățile germane la data de 1 august, iar pe raza localității Zărand, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,88 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în cazul celui depistat sub influența alcoolului, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 167 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 63.000 de lei. Dintre acestea, 78 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 89 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 8 permise de conducere şi 4 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției