Cercetați pentru furt calificat

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat doi bărbați, bănuiți de comiterea unui furt dintr-o locuință. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 6 august,  bărbații, de 40 și 43 de ani, prin efracție și escaladare, ar fi pătruns într-o locuință de pe strada Nicolae Ștefu din municipiu, de unde ar fi sustras suma de 50 de lei și un ceas, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 100 de lei. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a bărbaților, pe numele celor doi fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

A condus fără permis o motocicletă neînmatriculată

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic, un bărbat care conducea o motocicletă neînmatriculată, fără permis și sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat, pe DC 61A, pe raza localității Conop, un bărbat de 35 de ani, în timp ce conducea fără a deține permis de conducere o motocicletă neînmatriculată. În urma testării conducătorului vehiculului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat, ocazie cu care s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Bărbatul este cercetat de polițiști pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului, a unui vehicul neînmatriculat.

               

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 57.000 lei. Oamenii legii au  efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 118 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 57.000 de lei. Dintre acestea, 47 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 61 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 6 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției