Judecat pentru că a condus fără permis

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu, prin rechizitoriu, au dispus, trimiterea în judecată a lui Covaci Florin Bogdan pentru săvârşirea infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că, inculpatul Covaci Florin Bogdan în data de 04.11.2015-ora 15.25- a fost oprit pentru control, pe DJ792/A, în comuna Beliu, în timp ce conducea mopedul marca Yamaha, de către organele de poliţie. Cu ocazia verificărilor, s-a constatat că, mopedul nu este înregistrat şi că, inculpatul Covaci Florin Bogdan nu posedă permis de conducere.

 

Infracțiuni în trafic

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, mai mulți bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, au fost depistați în trafic: pe strada Condurașilor, un tânăr de 17 ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, pe DN79, pe raza localității Zimand Cuz, un bărbat de 35 de ani, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată, iar pe Calea Radnei din municipiu, un bărbat de 66 de ani, în timp ce conducea un autoturism având suspedată exercitarea dreptului de a conduce. Au mai fost depistați conducând sub influența alcoolului: pe DJ 792D, pe raza localității Mocrea, un bărbat de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism având numerele de înmatriculare provizorii expirate, fără a deține permis de conducere și având o alcoolemie de 0,44 mg./l. alcool pur în aerul expirat, pe strada Mărășești din municipiu, un bărbat de 35 de ani, din Nădlac în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe DN79A, un bărbat de 60 de ani, din Timiș, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,63 mg./l. alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, în toate cauzele s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor depistați săvârșind infracțiuni la regimul circulației rutiere, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

 

Şoferi amendaţi

În doar 72 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 147.000de lei. Oamenii legii au  efectuat mai multe acţiuni, pentru prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 417 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 147.000 de lei. Dintre acestea, 189 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 228 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 21 permise de conducere şi 5 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției