A condus sub infleunţa băuturilor alcoolice

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad,  prin rechizitoriu, au dispus trimiterea în judecată a inculpatului  Loghin Nelu pentru săvarşirea infracţiunilor de conducere a unui autoturism cu număr de înmatriculare fals, fără permis de conducere şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Din  probatoriul  administrat în cauză  a rezultat că inculpatul Loghin Nelu, în seara zilei de 20.06.2016, în jurul orei 23,30, a condus pe mai multe străzi din comuna Vladimirescu, un autoturism neînmatriculat, având aplicate numerele de înmatriculare ale altei maşini,  fără a poseda permis de conducere şi aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Tânăr depistat în trafic fără permis

Polițiștii Postului de Poliție Zădăreni au depistat marţi în trafic un tânăr care conducea fără permis. Polițiștii au depistat în trafic, pe DJ682, pe raza localităţii Zădăreni, un tânăr de 22 de ani din Secusigiu, în timp ce conducea un autoturism fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deţine permis de conducere.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 29.000 lei. Oamenii legii au  efectuat atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 108 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 29.000 de lei. Dintre acestea, 8 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 100 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 2 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției