Depistați în flagrant, la furat

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat în flagrant doi tineri, care furau din anexa unui imobil. Polițiștii cercetează doi tineri, de 17 și 19 ani, care în data de 7 februarie, au fost depistați în flagrant, în timp ce încercau să sustragă dintr-o anexă a unui imobil de pe strada Gelu din municipiu, componente ale unei sobe metalice și un butoi metalic.  Din cercetări a reieșit că bunurile sustrase urmau a fi comercializate la un centru de colectare fier vechi, de pe raza municipiului. Pe numele celor în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt

 

Cercetați pentru furt calificat

Polițiștii orașului Sântana au identificat doi minori bănuiți de comiterea unui furt de pe raza aceleiași localități. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că în noaptea de 3 februarie, adolescenții de 15 și 17 ani, din Sântana, prin efracție, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza aceleiași localități, de unde ar fi sustras aparatură electronică și alte bunuri, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 600 de lei. Polițiștii continuă cercetările în vederea documentării întregii activități infracționale a minorilor, pe numele celor doi fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

 

Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat în trafic, pe strada Ovidiu din municipiu, un bărbat de 46 de ani, din Iași, în timp ce conducea o autoutilitară având o alcoolemie de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului. A mai fost depistat pe strada Petru Rareș din municipiu, un tânăr de 21 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, având numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din 19 ianuarie a.c.. Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar de cerectare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat.

Recomandările redacției