Transport ilegal de lemne

La sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii Secției nr. 2 Micălaca au depistat în trafic, un transport ilegal de material lemnos. Polițiștii au depistat în trafic, pe Calea Radnei din municipiu, un bărbat de 39 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 4,40 metri cubi de material lemnos din speciile carpen, gorun, frasin și tei. În urma verificărilor efectuate, s-a constat că materialul lemnos transportat nu corespundea cu cel menționat în avizul de însoțire. Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, bărbatul fiind sancționat cu amendă de 6.000 de lei, conform Legii 171/2010.

Au condus sub influența alcoolului

Polițiștii au depistat în trafic, la sfîrșitul săptămânii trecute, mai mulți bărbați care au condus sub influența alcoolului. Polițiștii au depistat pe raza municipiului, pe Bd. Vasile Milea, un bărbat de 35 de ani, din Săvârșin, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat și un alt bărbat, de 29 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Au mai fost depistați conducând sub influența alcoolului : pe raza localității Iratoșu, un bărbat de 48 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe raza localității Nădlac un bărbat de 31 de ani în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe raza localității Șimand un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe DJ792/A, pe raza localității Beliu, un bărbat de 36 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat și pe raza localității Sântana un bărbat de 41 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,52mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Peste 500 de amenzi aplicate de polițiștii rutieri

În 72 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 236.000 de lei. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 589 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 236.000 de lei. Dintre acestea, 193 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 396 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 40 permise de conducere și 29 de certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției