Pe scurt

0
320

Transport ilegal de lemne, oprit de polițiști

Polițiștii Secției nr.2 Micălaca au desfășurat luni o acțiune cu efective mărite, pe linia verificării legalității transportului de material lemnos. În urma activităților desfășurate, polițiștii au depistat și oprit în trafic, un tânăr de 20 de ani, din Săvârșin, în timp ce transporta cu o autoutilitară aproximativ 7,30 metri cubi de material lemnos din speciile carpen, frasin, cer, fag și tei, fără respectarea prevederilor legale. Întreaga cantitate de material lemnos a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor, conducătorul auto fiind sancționat contravențional conform legii 171/2010, cu amendă în valoare de 6.000 de lei.

 

A condus în stare avansată de ebrietate

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriul din data de 20.03.2017, au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpatului Bulzan Petru Lucian sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 12.02.2017, în jurul orelor 23.40, inculpatul Bulzan Petru Lucian a condus pe DN 79 la km 30+900 m, în localitatea Şimand, autoturismul marca Dacia Logan, având în sânge o îmbibaţie alcoolică de 1.45 gr alcool/1.000 ml sânge pentru prima probă (ora 01.35), respectiv 1.25 gr alcool/1.000 ml sânge pentru cea de-a doua probă (ora 02.35). Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de aproape 100.000 de lei. Oamenii legii au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 192 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 96.000 de lei. Dintre acestea, 49 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 143 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 17 permise de conducere şi 9 certificate de înmatriculare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.