Circulație oprită pe DN7, în urma unui eveniment rutier

Traficul pe DN7, în zona Ilteu, a fost blocat pe ambele sensuri, miercuri după-masă, din cauza unui autocamion răsturnat în afara carosabilului. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române a informat că traficul rutier pe DN7(E68) Deva – Arad a fost oprit pe ambele sensuri, timp de aproximativ 30 de minute, la km 446, în zona localității arădene Ilteu. Măsura este luată pentru a permite unui utilaj de mare tonaj să repună pe roți un autocamion răsturnat în afara carosabilului.

 

Carne din viitor, la un magazin din Arad

Mare a fost mirarea unui tânăr din Arad, care în data de 19 aprilie a cumpărat carne de porc, pe ambalajul căreia scria că a fost împachetată în data de 20 aprilie. Totul s-a petrecut la un supermarket din Micălaca, și deși reprezentanții magazinului au vrut să-i înapoieze banii, tânărul a preferat să păstreze carnea…din viitor. Magazinul în cauză a fost amendat de cei de la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului, cu suma de 5.000 de lei.

 

Infracțiuni rutiere

Polițiștii rutieri au depistat în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii au depistat pe strada Andrei Șaguna din municipiu, un bărbat de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism având o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar pe raza localității Șimand, un tânăr de 23 de ani, în timp ce conducea un moped neînregistrat și fără a deține permis de conducere. În cazul celui depistat sub influența alcoolului, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Pe numele celor depistați săvârșind infracțiuni rutiere, au fost întocmite dosare de cercetare penală.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 58.000 de lei. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 133 sancţiuni contravenţionale. Dintre acestea, 66 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 67 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 7 permise de conducere şi 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției