Judecat pentru că a condus fără permis

Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Chişineu Criş, prin rechizitoriu, au dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate – a inculpatului B.C. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere. Din probatoriul administrat în cauză a rezultat că în data de 15.03.2017, în jurul orelor 12.00, inculpatul B.C. a condus, pe o stradă perpendiculară cu DN 79, din localitatea Şimand, judeţul Arad, un moped marca „Piaggio”, de culoare albastră, fără a poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicul. Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Chişineu Criş, spre soluţionare.

 

Tânără cercetată pentru furt

Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat duminică în flagrant, o tânără care fura dintr-un supermarket. Polițiștii cercetează o tânără de 19 ani, din Arad, în timp ce sustrăgea produse în valoare de aproximativ 230 de lei, dintr-un supermarket din municipiu. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, pe numele tinerei fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 92.000 de lei. Oamenii legii au efectuat atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 179 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 92.000 de lei. Dintre acestea, 99 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 80 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 15 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției