pe scurt masini pe scurt bicicleta pe scurt telefonCondamnaţi definitiv în dosarul maşinilor de lux
Au fost condamnaţi definitiv de magistraţii Curţii de Apel Timi­şoara pentru  iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup, după ce au închiriat maşini de lux din spaţiul UE, pe care apoi le dezmembrau şi le vindeau în România şi Ucraina. Cei nouă inculpaţi au primit pedepse între 166 de zile şi 8 ani de închisoare, pedepse majorate faţă de decizia judecătorilor Tribunalului Arad. Atât cei nouă con­damnaţi, cât şi procurorii DIICOT au făcut apel deciziei iniţiale, care îi achita pe doi dintre membrii grupării.  (C.G.)

Furt de bicicletă
Poliţiştii din Curtici au identificat un bărbat, bănuit de furtul unei biciclete de pe raza localităţii. În urma cercetărilor efectua­te s-a stabilit că, în 27 mai a.c., bărbatul, de 69 de ani, ar fi sus­tras o bicicletă lăsată neasigurată, de pe Strada Revoluției din Curtici. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, bărbatul fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infrac­ţiunii de furt. Poliţiştii continuă cercetările, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale a acestuia.  (D.D.)

Telefon recuperat
Angajaţi ai Biroului de Inves­tigaţii Criminale au identificat o tânără, bănuită de furtul unui te­lefon mobil. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în 12 mai a.c., profitând de neatenţia victimei, tânăra, de 18 ani, ar fi sustras un telefon mobil de pe un pult din incinta unui bar de pe raza municipiului. Prejudiciul cauzat în valoare de aproximativ 400 de lei a fost recuperat, tânăra fiind cercetată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.  (D.D.)

Recomandările redacției