Condamnat pentru infracțiuni economice

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Mandatul a fost emis de magistrații Tribunalului București, pe numele unui bărbat de 50 de ani, din Chișineu-Criș, care are de executat o pedeapsă cu închisoarea de 4 ani și 6 luni pentru săvârșirea de infracțiuni economice. Bărbatul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad.

 

Au condus fără permis

Polițiștii au depistat, marți, în trafic, doi bărbați care au săvârșit infracțiuni la regimul circulației rutiere. Astfel, polițiștii orașului Ineu au depistat un bărbat de 31 de ani, din județul Arad, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Bocsig, având valabilitatea numerelor de înmatriculare provizorii expirată din 28 aprilie 2017. În urma verificărilor, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele acestuia a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autoturism neînmatriculat și fără permis de conducere. Pe raza localității Pâncota, polițiștii au depistat un bărbat de 33 de ani, din județul Iași, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice fără a deține permis de conducere.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 68.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 172 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 68.000 de lei. Dintre acestea, 43 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 129 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 18 permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

Recomandările redacției