A condus fără permis

Polițiștii Serviciului Rutier au depistat luni în trafic, un tânăr care conducea fără permis. Polițiștii au depistat pe raza municipiului, un tânăr de 21 de ani, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a deține permis de conducere.

             

 

A furat un telefon mobil

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un bărbat bănuit de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate, s-a stabilit că, în data de 15 februarie a.c., bărbatul de 51 de ani, din Lipova, în timp ce se afla într-un magazin alimentar de pe strada Școalei din municipiu, profitând de neatenția persoanei vătămate, din poșetă, i-ar fi sustras acesteia telefonul mobil. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 63.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 140 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 63.000 de lei. Dintre acestea, 18 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 122 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 22 permise de conducere și 3 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției