Hoț prins de polițiști
Polițiștii din Craiva au identificat un bărbat, bănuit de un furt dintr-un imobil de pe raza localității. Polițiștii cercetează un bărbat de 36 de ani, din județul Iași, care, în perioada ianuarie-februarie a.c., prin dizlocarea mai multor țigle de pe acoperiș, ar fi pătruns într-un imobil de pe raza localității Coroi, de unde ar fi sustras o bicicletă și mai multe recipiente cu țuică, cauzând prin fapta sa un prejudiciu de aproximativ 2.000 de lei. Bicicleta ar fi fost comercializată ulterior pe raza localității Craiva. Polițiștii continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale a bărbatului în cauză, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar de cerectare penală sub aspectul săvârșirii infrac­țiunii de furt calificat. (C.G.)

A condus fără permis, un moped neînregistrat
Polițiștii din Șiria cercetează un bărbat pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației. Po­lițiștii au depistat luni, în trafic, un bărbat de 38 de ani, din Șiria, în timp ce conducea pe raza locali­tății un moped neînregistrat. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat și fără a deține permis de conducere. (C.G.)

Șoferi amendați
În 24 de ore de misiuni, poli­ţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 65.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutie­re. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 146 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. Dintre acestea, 37 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 109 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute nouă permise de conducere și două certificate de înmatriculare. (C.G.)

Recomandările redacției