Tânăr de 30 de ani, găsit spânzurat la Pecica

Un tânăr de 30 de ani a fost găsit spânzurat, sâmbătă dimineața, în orașul arădean Pecica. El a fost descoperit spânzurat de un copac, pe câmp. Un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului pentru a efectua cercetări. Cadavrul a fost transportat la Serviciului Județean de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Este cea de-a sinucidere din luna aceasta, în celelalte cazuri fiind vorba tot despre sinucidere prin spânzurare.

 

 

Accident cu trei victime pe drumul Ineu-Șicula

Un accident rutier s-a produs sâmbătă seara, pe drumul național 79 A, ce leagă localitățile Ineu și Șicula. Se pare că accidentul s-a produs din cauza neatenției în conducere. Șoferul unui autoturism care se afla în depășirea altei mașini, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se de câteva ori în afara carosabilului. În autoturism se afla patru bărbați din localitatea Șicula, dintre care trei au suferit diferite leziuni, iar șoferul a scăpat nevătămat.

 

Urmărit internaţional, depistat la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un român pe numele căruia era emis de autorităţile italiene un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. În data de 17.05.2018, în jurul orei 23.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră R.M., în vârstă de 36 de ani, domiciliat în judeţul Galaţi. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile din Italia,  un mandat european de arestare, pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii. Poliţiştii de frontieră au predat persoana în cauză unei echipe operative din cadrul IPJ Arad pentru continuarea cercetărilor.

 

Foto: Radar Arad

Recomandările redacției