Aproape 7 metri cubi de material lemnos, indisponibilizat la Lipova

Polițiștii orașului Lipova au depistat, la sfârșitul săptămânii trecute, două transporturi de material lemnos fără documente legale. Astfel, a fost depistat în trafic, pe raza localității Lipova, un bărbat de 30 de ani, din Fîntînele, în timp ce transporta cu o autoutilitară 4,5 metri cubi de material lemnos din speciile fag și gârniță, fără a putea prezenta documente de proveniență. Tot pe raza localității a fost depistat un alt bărbat din Fîntînele, de 32 de ani, în timp ce transporta cu o autoutilitară 2 metri cubi material lemnos specia cer, fără a avea documentația cerută de lege. Întreaga cantitate de material lemnos, în valoare de aproximativ 1.500 de lei, a fost indisponibilizată, fiecare dintre cei doi bărbați fiind sancționați contravențional conform Legii 171/2010 cu amendă în valoare de 5.000 de lei.

 

Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei închisorii. Polițiștii din Săvârșin au depistat, pe raza localității, un bărbat de 48 de ani, urmărit național, pe numele căruia magistrații Tribunalului Arad au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 3 ani și 6 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor. Pe raza municipiului a mai fost depistat un tânăr de 26 de ani, din Arad, care are de executat o pedeapsă de 1 an  și 3 luni pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Cei doi bărbați au fost introduși în Penitenciarul Arad.

 

A condus cu o alcoolemie de peste 1‰

Polițiștii Biroului Rutier au depistat în trafic, la sfârșitul săptămânii trecute, un bărbat care a condus sub influența băuturilor alcoolice. Pe Calea Romanilor din municipiu a fost depistat un bărbat de 39 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism, având o alcoolemie de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Conform procedurii, s-a dispus recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele celui în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influența alcoolului.

Recomandările redacției