Urmărit internațional, depistat în municipiul Arad

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au depistat un bărbat, urmărit internațional. Pe raza municipiului Arad, a fost depistat, luni, un bărbat de 36 de ani, din Livada, pe numele căruia autoritățile judiciare belgiene au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea de infracțiuni pe teritoriul acestui stat. Bărbatul a fost prezentat magistraților Curții de Apel Timișoara, care au dispus reținerea bărbatului pentru 24 de ore.

 

 

Infracțini la regimul circulației rutiere

Polițiștii rutieri cercetează trei persoane pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere. Polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un tânăr de 20 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, din municipiu. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că numerele de înmatriculare provizorii aveau valabilitatea expirată din 15 iunie a.c.. Pe raza localității Ineu a fost depistat un tânăr de 31 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism care nu avea montate numerele de înmatriculare. La solicitarea documentelor, bărbatul a prezentat  o dovadă de reținere a permisului de conducere, fără drept de circulație. În urma verificărilor efectate de polițiști, s-a mai constatat că autoturismul nu este înmatriculat.  Polițiștii din Șimand au depistat în trafic o femeie de 34 de ani, din județul Bihor, în timp ce conducea un autoturism pe DN 79, pe raza localității Șimand, fără a deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Pe numele celor în cauză au fost întocmite dosare de cercetare penală sub aspectul săvârșirii de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice

 

Șoferi amendați

În doar 24 de ore de misiuni, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 70.000 de lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 233 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 70.000 de lei. Dintre acestea, 21 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 212 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 22 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției