Prinşi băuţi la volan

Poliţiştii arădeni au depistat în trafic mai multe persoane care se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice. Astfel, în urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au depistat în trafic: un bărbat, de 46 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localităţii Săvârşin, având o concentraţie alcoolică de 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat, un tânăr, de 21 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localităţii Ineu, având o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, un bărbat, de 42 de ani, care a condus un autoturism, pe raza localităţii Lipova, având o îmbibaţie alcoolică de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat şi un bărbat, de 44 de ani, care a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Tauţ, în urma testării acestuia cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 90.000 lei. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 181 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 90.000 de lei. Dintre acestea, 10 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 171 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate,  efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 32 permise de conducere şi 6 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției