Altercaţie la Club Helen

Trei bărbaţi s-au bătut în seara de ajun, în afara clubului Helen, pe strada Vasile Boneu, ulterior înregistrându-se două plângeri penale. Poliţiştii de la Secţia nr.2 de Poliţie Micălaca au consemnat două plangeri penale prealabile, de la doi bărbaţi de 47, respectiv 28  de ani. „În data de 26.12.2015, poliţiştii de la Secţia nr. 2 Poliţie Micălaca au fost sesizaţi de către doi bărbaţi de 47, respectiv 28 de ani, ambii din Arad, care au formulat plângeri penale prealabile despre faptul că o persoana i-a agresat fizic pe o stradă din municipiu. Persoana respectivă a fost identificată de către poliţişti, în continuare efectuându-se cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, Ovidiu Liber.

 

Mandat de executare

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale împreună cu poliţiştii postului de poliţie Hălmagiu, au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii. Poliţiştii  au depistat pe raza municipiului, un tânăr de 27 de ani, din Arad, urmărit naţional, pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei de 1 an şi 4 luni cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere. Tânărul a fost încarcerat în Penitenciarul Arad.

 

Şoferi amendaţi

În doar 24 de ore, poliţiştii rutieri au aplicat amenzi în valoare de 41.000 lei. Oamenii legii au efectuat, atât în municipiu, cât şi pe raza judeţului, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere. Pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 125 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 41.000 de lei. Dintre acestea, 39 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale de deplasare, 86 pentru nefolosirea centurii de siguranţă, neacordare de prioritate, efectuarea de depăşiri neregulamentare şi alte abateri de la normele privind reglementarea circulaţiei pe drumurile publice. De asemenea, au fost reţinute 8 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.

Recomandările redacției