Sală de evenimente închisă de pompieri
O sală de evenimente din municipiu a fost închisă de pompieri, în urma controalelor din zilele acestea. Sala nu avea autorizaţie la incendiu, nici elemente de stingere, în total fiind descoperite trei nereguli. Pompierii nu au închis sala pe o perioadă determinată, ci până la intrarea în legalitate, însă patronii au fost amendaţi cu 30.000 lei pentru neregulile descoperite. În lunile noiembrie şi decembrie au fost efectuate controale în cluburi, restaurante, localuri şi alte societăţi comerciale cu profil de „alimentaţie publică”, pe raza întregului judeţ.  Controalele vor continua şi în perioada următoare. (C.G.)
Furt din locuinţă
Poliţiştii Postului de Poliţie Conop au identificat un tânăr, bănuit de comiterea unui furt dintr-un imobil, de pe raza localităţii Milova, faptă rămasă iniţial cu autori necunoscuţi. Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în data de 10 decembrie, tânărul de 17 ani ar fi pătruns pe uşa descuiată, într-o locuinţă din Milova, de unde ar fi sustras un telefon mobil în valoare de aproximativ 300 de lei. Prejudiciul cauzat a fost recuperat, cel în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (C.G.)
A furat un telefon mobil     
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale au depistat un bărbat, bănuit de furtul unui telefon mobil. În urma cercetărilor efectuate poliţiştii au stabilit că, în data de 6 noiembrie, profitând de nea­tenţia victimei, bărbatul de 40 de ani, ar fi sustras un telefon mobil de pe pultul unui magazin de piese auto situat pe strada Andrei Şaguna, din municipiu. Prejudiciul cauzat, în valoare de aproximativ 600 de lei a fost recuperat, cel în cauză fiind cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt. (C.G.)

Recomandările redacției