Pe stadionul „păstorit“ de Bibi, Baronul are loc doar la Tribuna a II-a

0
912

Alungat de politicienii vremurilor trecute (comuniști la acel moment), Baronul a fost, chipurile, readus acasă de cei ai vremurilor actuale, unii „dă dreapta“ teoretic dar care faptic se dovedesc a fi la fel de opaci la ierarhii și simboluri precum comuniștii care promovau egalitatea prin nivelarea violentă a unei societăți în care nu se regăseau. La fel cum în anii 90, după zeci de ani de exil, niște furnici ale istoriei se băteau cu pumnul în piept că l-au readus acasă pe Regele Mihai, însă nu pe tron ci undeva într-o zonă periferică a vieții publice românești, tot așa astăzi alte furnici, ale istoriei Aradului de data asta, se lipesc de imaginea Baronului dar au grijă să-l exileze cât mai departe de prezența lor, probabil pentru că ar fi dezavantajați de contrastul provocat până și de statuia Baronului.

Nu pot să nu remarc ipocrizia primarului Aradului și a politicienilor din jurul său atunci când încearcă să justifice alegerea locului pentru statuia lui Francisc Neuman prin „popularitatea“ sa. Niște indivizi care în vremea Baronului probabil ar fi rămas în anonimatul mediocrității lor, se lăfăie în locurile privilegiate ale societății pe care o administrează după cum îi taie capul, ca pe propria tarla, dar au tupeul să vorbească despre „simplitate“ și „popularitate“, evident pe spatele altuia. De altfel deși autointitulată liberală, actuala administrație în frunte cu primarul urbei alintat „Bibi“ demonstrează acute reflexe socialiste, promovând concepte precum cele amintite mai sus dar nu prin propriul exemplu ci prin folosirea altora în acest demers.

Și mai ridicolă este încercarea disperată a primarului de a-și legitima decizia prin tentativa de asociere tardivă la aceasta, a nepotului Baronului, Charles de Vegvar. După ce  a plănuit și bătut totul în cuie cu micuțul său grup de „inițiativă“, după ce a dezvelit „pe șest“ statuia alături de aceiași oameni, hlizindu-se mieros în poze și filmulețe, domnul Bibi și-a reamintit subit că cel de a cărui imagine încearcă să se lipească are chiar un membru de familie care trăiește în urbea păstorită de domnia sa. Și-a adus aminte de asta evident după ce a început să fie criticat pentru felul în care a gestionat demersul amplasării statuii. Asta deoarece acest tip de politicieni, care propovăduiesc „popularitatea“ pe spatele altora, își aduc aminte de oameni doar când au nevoie de ei pentru a le scoate castanele din foc.

Pentru mulți dintre arădeni, Baronul Francisc Neuman n-a plecat niciodată din Arad pentru că a rămas în inimile și conștiințele lor, prin memoria colectivă și poveștile părinților și bunicilor. Nu avem nevoie să ni-l readucă Bibi acasă pe Baron pentru că el a fost mereu aici. Și este acasă așa cum era înainte de nenorocitul ăla de 11 iunie 1948. Nu trebuie să revină, incognito, să se ascundă printre oameni ca să vadă UTA eliminând Feyenoord. Prin alegerea asumată de administrație și prin povestea în care au îmbrăcat-o unii, Baronul Francisc Neuman este exilat încă o dată de fapt, refuzându-i-se locul și statutul de drept. Statuia amplasată la tribuna a II-a (deși frumoasă din punct de vedere al realizării) ne oferă povestea lui Francisc Neuman care ar fi decis să rămână în Arad și să accepte statutul rezervat lui de comuniști. Așa ni-l dorim oare să-l vedem pe Baron? Poveștile nu pot substitui realitatea pentru că știm unde stătea Baronul în stadion atunci când era patronul și părintele ITA-ei. Ce-i drept era stadionul construit de el. Se pare însă că în acest nou stadion, păstorit de Bibi, Baronul nu are loc la Tribuna I. Nu-i greu de ghicit care este motivul; prezența sa i-ar incomoda vizibil pe mai marii actuali ai urbei deoarece lumea ar sesiza diferența dintre noblețe și ciocoism.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.